Houssem Aouar - un urmaș demn al polivalenței și profesionalismului unui compatriot

Fotbalul francez excelează în momentul de față la absolut orice nivel permis de către UEFA. Dispunând de oameni extrem de capabili să ofere condițiile optime de căpătare a idolatrizării, respectiv respectului de sine, copiii atrași exclusiv de fenomenul fotbalistic se înhamă într-o misiune dificilă, dar în același timp benefică atingerii obiectivelor personale.

Cluburile profesioniste oferă bucurii inimaginabile acestor suflete încât aceștia reușesc într-o proporție covârșitoare să evolueze corespunzător pe toată durata uceniciei și de îndată ce parcurg etapele minuțios încearcă din răsputeri să mulțumească celor ce i-au acceptat în familie, ca să zic așa.

Am observat cu toții cum persoane înzestrate tehnico-tactic au arătat tărie de caracter în momente total neașteptate pentru interesele comune. În situații de genul celei prezentate aici facem diferența între un copil dornic de afirmare și unul care se mulțumește doar cu experiența căpătată în toți acești ani grei pentru formarea profesională.

Exemple precum Michel Platini, Alain Giresse, Marius Tresor, Jean Tigana, Bixente Lizarazu, Zinedine Zidane, Thierry Henry sau Kyllian Mbappe conferă publicului larg încă de la început o senzație unică, propice fidelității. Este aproape imposibil să nu te mai intereseze absolut deloc ceea ce realizează săptămânal favoriții tăi, indiferent care sunt respectivii în cauză.

Monitorizarea permanentă poate fi sortită eșecului sau în cel mai bun caz oferă satisfacții nebănuite. În prezent, mă confrunt cu o situație asemănătoare. Individul care inspiră o mulțime de microbiști dornici să adauge pe lista lărgită anumite figuri proeminente ale sportului rege se numește Houssem Aouar.

Mijlocașul creativ al grupării franțuzești Olympique Lyon mi-a demonstrat că merită cu prisosință un loc în acest colț dedicat 100% tinerilor talentați, întrucât n-a ezitat să demonstreze celor ce au avut curajul să mizeze pe implicarea acestuia în revirimentul fostei semifinaliste a Ligii Campionilor că nu s-au înșelat sub nicio formă apelând la serviciile sale.

A reușit păstrând tonul profesionalismului extrem de ridicat. I-a fost ușor să conștientizeze importanța regăsirii pe viitor în angrenajul echipei antrenate în prezent de către Bruno Genesio, întrucât instinctul primar de dezvoltare profesională era infiltrat deja în concepția puștiului născut chiar în orașul de care aparține echipa patronată de Jean Michel Aulas.

Houssem știe să răspundă pozitiv momentelor delicate în care se află colegii săi. Dispunând de-o capacitate enormă de efort, 8-ul celor porecliți ''les gones'' pune o cărămidă în întărirea fundației compartimentului median, unde alături de Tanguy Ndombele, Pape Diop și Bertrand Traore formează un ''romb'' robust și alert în momente de pierdere a posesiei, ceea ce oferă protagonistului meu de astăzi libertate deplină de mișcare.

Îmi amintește de-un alt component al lyonezilor, nimeni altul decât Laurent Fournier, unul dintre cei mai respectați academicieni ai uneia dintre cele mai apreciate grupări franțuzești în momentul actual. Dacă în cazul fostului mijlocaș creativ al anilor 90 soarta i-a oferit momente de neuitat în tricoul celor de la PSG, Houssem Aouar pare de neclintit în privința acceptării unei provocări asemănătoare.

Cu toate că ar avea 100% de câștigat în privința aspectului financiar, Aouar, la cei 20 de ani ai săi, nu se gândește momentan la părăsirea corabiei, demonstrând o fidelitate ieșită din comun. Are motive întemeiate în justificarea deciziei sale. Cunoaște îndeaproape istoria clubului din estul Franței și nu se va opri până când fanaticii suporteri ai celor de la Olympique Lyonnais nu îl vor venera ca pe foștii idoli ai tribunelor de pe Groupama Arena, fostă Stade Gerland.

Ceea ce a învățat Houssem Aouar din momentul debutului său survenit la numai 17 ani este că indiferent de zilele proaste pe care le are absolut orice fotbalist implicat în fenomen, ești obligat de anumite părți, aici includ structura managerială și impresarială a jucătorului, să nu încetezi în a crede 100% că succesul va apărea la un moment dat.

Prin spiritul combativ de luptă, fantezia nebănuită în duelurile aprige cu diverși adversari întâlniți în cale, cât și implicarea excesivă în finalizarea acțiunilor preponderent ofensive, Aouar va stârni admirația unor cluburi cu o istorie realmente senzațională și de ce nu, când momentul o va cere cu adevărat, ambele părți vor cădea de comun acord în privința unei colaborări fastuoase.



Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii