Gabriel Jesus - tânăr preocupat de factorul celebrității și respectării legendelor clubului Palmeiras


Palmeiras redevine, încet, dar sigur, o grupare extrem de atractivă. Ca și-n cazul generațiilor anterioare intrării în milleniul 3, mai precis anii 90, ''alb-verzii'' dispun de anumiți fotbaliști, fie ei ajunși la o maturitate sportivă ieșită din comun, respectiv tineri talentați ce pot oferi colectivului o mostră de îndârjire benefică intereselor personale. 

Nu știu câți dintre voi vă amintiți de faptul că Roberto Carlos, Edmundo, Djalminha, Rivaldo, Junior Baiano, Roque Junior, Cesar Sampaio sau Marcos au contribuit decisiv la formarea caracterelor puternice. Modul în care aceștia s-au dedicat sufletește progresiei fotbalistice i-a îndemnat pe ceilalți să caute rețeta succesului în privința perfecționării depline.

Echipa ce în anul 1999 cucerea în premieră cea mai titrată competiție intercluburi de pe continentul sud-american avea în componența sa jucători ce s-au încununat ulterior campioni mondiali, iar acest lucru îi îndeamnă pe cei care se hotărăsc irefutabil să urmeze calea eroilor în cel mai bun mod cu putință, astfel că este o chestiune de timp până când un copil înțelege situația cu adevărat.


Este și cazul lui Gabriel Jesus, fotbalist în vârstă de numai 19 ani ce promite cu vârf și îndesat, aș îndrăzi să afirm, să continue arhicunoscuta tradiție prezentată în primele rânduri ale acestui articol care se vrea a fi esențial în ceea ce privește atragerea microbiștilor de pretutindeni înspre posibilitățile de afirmare ale acestui puști extrem de riguros cu el însuși. 

Stăpânirea minuțioasă a acestei mentalități l-a adus în postura copilului ce îi sunt recunoscute meritele în plan sportiv, deoarece încă din momentul debutului său în tricoul echipei antrenate de Alexi Stival, cunoscut ca fiind Cuca, survenit în stagiunea precedentă, a reușit împreună cu coechipierii săi să triumfe în finala Cupei Braziliei contra rivalei locale FC Santos.

Din momentul respectiv, cariera sa a luat o turnură favorabilă. S-a ambiționat într-atât de mult încât a fost desemnat revelația campionatului brazilian printre cei nou-veniți în lumina reflectoarelor, dând astfel posibilitatea jucătorului să gestioneze ireproșabil factorul responsabilității. Drumul către îndeplinirea țelului măreț n-a fost o misiune bizară, ci palpitantă. 






















Convocat la CM U-20 din Noua Zeelandă, protagonistul meu de astăzi a arătat mapamondului din ce aluat provine. Este indiscutabil de calitate superioară, pentru că deține printre alte calități esențiale rolului de lider al unei generații ce dorește să triumfe la Jocurile Olimpice din această vară, o viziune a jocului ce-l propulsează indubitabil în lista lărgită de fotbaliști ce poate deveni coleg cu ''monștrii sacri'' ai balonului rotund. 

Gabriel este în momentul de față o țintă pentru granzii Europei. Profitând în mod deosebit de condițiile optime, decarul brazilian și-a propus ca-n cel mai scurt timp să atragă atenția tuturor scouterilor prezenți la competiția supremă rezervată tinerilor. Statutul căpătat cu o oarecare senzație de obligație morală față de cei care au făcut posibilă promovarea acestuia ''în sânul'' reprezentativei sud-americane a fost de bun augur, Brazilia cucerind medalia de argint, fiind nevoiți să se recunoască învinși de către Serbia în urma loviturilor de departajare.

Totuși, băiatul ce își stabilea priorități demne de apreciat urma să impulsioneze cetățenii municipiului São Paulo, de departe cea mai ''bogată'' în privința talentelor întâlnite pe metru pătrat, unde, de altfel, sportul rege este privit ca o religie și nimic altceva. Revenit pe plaiurile mioritice, ca să zic așa, Gabriel Jesus avea oportunitatea imensă de-a intensifica pregătirile conform cărora zvonurile ce-l apropie oarecum de cluburi pretențioase precum Arsenal Londra, Juventus Torino, Manchester United, FC Barcelona, Borussia Dortmund, Real Madrid sau FC Liverpool să fie acoperite.







Având șansa imensă de-a participa cu Palmeiras în Copa Libertadores, Gabriel Jesus s-a pus în slujba echipei cu condiția ca prestațiile sale să pornească ''o avalanșă de cereri'' venite pe adresa clubului dinspre continentul european. S-a ținut de promisiune, încântând asistența globală. În ciuda faptului că Palmeiras n-a reușit să se claseze pe locul secund într-o grupă puternică cu Nacional Club de Futbol, Rosario Central și River Plate Montevideo, purtătorul tricoului cu numărul 33 și-a făcut treaba conștiincios, înscriind patru goluri ''de pus în ramă''.

Este genul de fotbalist tipic brazilianului pur-sânge. Driblează în permanență, creează oportunități de gol într-o proporție covârșitoare, cât mai ales profită îndelung de apatia fundașilor adverși, demarcându-se în zone prielnice finalizării. Toate aceste lucruri stăpânite exemplar l-au plasat pe Gabriel Jesus într-un top al tinerilor talentați din Brazilia ce pot aspira la gloria supremă, dar nu-i de ajuns și Gabriel conștientizează acest lucru, muncind din răsputeri ca în viitorul apropiat să se vorbească la superlativ de caracterul puștiului.

Perioada de transferuri din vară se apropie, iar majoritatea grupărilor cu ambiții extraordinare îl consideră o țintă în acest sens, dar probabil că așteaptă evoluțiile lui Gabriel Jesus de la Rio de Janeiro, unde împreună cu Neymar, de departe cel mai adulat fotbalist brazilian al momentului, va încerca să cucerească în premieră singurul trofeu ce lipsește din palmaresul celei mai medaliate națiuni în fotbalul mondial, anume medalia de aur la Jocurile Olimpice. Nu va fi ușor, însă de îndată ce presiunea va fi îndepărtată sublim, brazilienii pot spera la o descătușare emoțională.

PS. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Până atunci, însă, vă las la dispoziție un videoclip esențial descrierii tânărului preocupat în mod deosebit de factorul celebrității.
                                  
                                                                                                                                                        
Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii