După moartea baronului ce-a făcut zeci de miliarde din contrabanda cu diverse droguri, ideea lui a fost considerată utilă în condițiile în care nu existau fonduri suficiente pentru a garanta fotbaliștilor o pregătire conformă cu talentul deținut, astfel că la două decenii distanță de cel mai tragic eveniment petrecut în țara cafelei, federația columbiană de fotbal, prin competența membrilor din consiliul administrativ, a dat undă verde amplasării unor terenuri de antrenament în diverse complexe sportive, totul pentru ca micuții să aibe parte de confortul optim ce favorizează ulterior dezvoltarea fotbalistică. Cluburile profesioniste erau obligate de circumstanțe să dea credit materialului din ogradă proprie, altfel aveau cu toții de pierdut. Situația în sine le-a convenit de minune tuturor și de îndată ce ideea a prins contur, microbiștii de pretutindeni și-au îndreptat privirea înspre aceștia.
Este și cazul meu, care n-a ezitat nicio clipă să acorde atenție sporită celor preocupați în mod deosebit de factorul idolatrizării. Știm cu toții că legende ale balonului rotund ca Valderrama, Asprilla, Adolfo Valencia, Ivan Cordoba, Victor Aristizabal, Carlos Bacca sau Radamel Falcao Garcia au pornit de jos pentru a-și face un nume în fotbal. S-au străduit enorm să ajungă într-o astfel de postură, dând posibilitatea altor copii să urmeze profesionalismul acestora. Unul dintre aceștia se numește Rafael Santos Borré, evoluează pentru Deportivo Cali și este considerat de specialiști drept continuator al unei tradiții arhicunoscute în acest sens, majoritatea columbienilor fiind preponderent ofensivi când ne uităm la numele lor în diverse topuri globale.
Borré pare să dețină anumite calități ce amintesc de cei menționați, însă n-a ajuns la stadiul în care să le stăpânească minuțios. Explicabil la cei 19 ani ai săi... Totuși, sunt premize foarte mari ca Rafael să ''escaladeze Everestul'' în cel mai scurt timp. Revenind la cele spuse adineauri, Borré deține anumite calități esențiale unui atacant. Sprintează precum o felină, amintindu-mi de Faustino Asprilla, se luptă pentru fiecare balon, indiferent de zona terenului, uneori sub limita regulamentului precum Bacca de la FC Sevilla și nu în cele din urmă surprinde defensivele adverse luând anumite decizii prielnice acțiunilor în viteză ca Adolfo Valencia, un jucător recunoscut cândva pentru conlucrările cu diverși colegi aflați în poziții favorabile de finalizare. Numai că Rafael Santos Borré nu este constant în evoluții.
Acest lucru nu trebuie să-l îngrijoreze, căci absolut niciun fotbalist din lumea asta nu-i uns cu toate alifiile. Desigur, depinde în mare măsură de posibilitățile sale ca să aibe succes în tentativa ameliorării defectelor, care nu-s puține. Jocul aerian reprezintă un inconvenient major în acest sens. În general, atacanții scunzi, iar Borré este unul dintre aceștia, dau senzația că oricât de mult ar încerca, constată că nu-s făcuți pentru acest stil de joc, cunoscut printre britanici, mai ales. Doar că, vedeți voi... întotdeauna rezolvi orice fel de probleme dacă ești ambițios. La nivel de fotbal local, columbienii duc lipsă de corifei. Rafael Santos Borré poate profita de acest lucru, devenind unul dintre ei și totodată aspiră la glorie dacă într-adevăr duce misiunea până la capăt.
Hiba în sine este minoră și îți oferă anumite avantaje. Te eliberezi profund de senzația instabilității doar gândindu-te la eventualele beneficii în caz de reușită, care-s primordiale în carieră, cea mai importantă fiind irefutabil căpătarea idolatrizării. Borré, la un an distanță de depășirea majoratului, mi-a dat impresia că este motivat să câștige respectul mapamondului, procedând precum compatriotul său Falcao, care a trăit o experiență asemănătoare pe când încerca din răsputeri să atragă atenția cluburilor galonate de pe continentul sud-american. Diferența este că Rafael are toate condițiile de partea lui, bazele de pregătire din cadrul grupării Deportivo Cali depășind indubitabil pe cele ale modestei Lanceros Boyacá, gruparea unde Radamel s-a inițiat în sportul rege.
Timpul reprezintă de departe singurul impediment în acest sens, însă dorința arzătoare de succes îl motivează să meargă mai departe, Occidentul fiind din acest punct de vedere, destinația perfectă. Deține instinctul unui golgeter veritabil și din câte am observat, nu ezită să fie responsabil pentru acțiunile sale. Mentalitatea este adecvată ascensiunii fulminante, iar Rafael nu-și va aștepta prea curând rândul. O mostră din ambiția jucătorului am putut-o vedea cu proprii ochi în cadrul campionatului sud-american rezervat jucătorilor până-n 20 de ani, respectiv liga columbiană, unde până acum se mândrește cu faptul că este al 2-lea marcator al echipei cu 8 reușite, două mai puține decât colegul său din avanposturi, Harold Preciado.
0 Comentarii