Sofiane Feghouli


În luna martie am avut deosebita plăcere să urmăresc anumiți fotbaliști extrem de promițători până în 22 de ani. Din păcate, niciunul dintre ei n-au avut evoluții deosebite încât să devină protagonist pe blog, însă am știut într-o oarecare măsură că ziua respectivă va veni la un moment dat, căci se apropie sfârșitul actualei stagiuni competiționale și contribuția puștilor în cadrul diverselor grupări profesioniste devenea prioritară, întrucât se observă iminent cui îi pasă într-adevăr de el însuși, mai ales că într-un asemenea moment devii atașat de grup, ale căror posibilități te îndeamnă să-ți valorifici ''apetitul'' ofensiv. Unul dintre acești fotbaliști se regăsește în afirmațiile mele și reprezintă interesele clubului CF Valencia. Sofiane Feghouli mi-a demonstrat din 2010, anul în care ''liliecii'' și-au asigurat serviciile sale din postura jucătorului liber de contract, că satisface iminent publicul larg, datorită seriozității, un factor ce îți dă posibilitatea să îți ''resuscitezi'' fanii, care aveau încredere în tine și n-ai decât soluția unei reconcilieri, pe placul suporterilor. Sofiane a întâmpinat probleme în privința acomodării, fapt pentru care a fost împrumutat la UD Almeria în sezonul precedent, unde avea nevoie să evolueze constant, pentru a-l îndemna pe Unai Emery să îi acorde o șansă nesperată, din care să profite îndelung încât să garanteze ulterior că merită cu prisosință locul său în angrenaj. Ei bine, prestațiile sale au devenit realmente excepționale.

Ajutându-se frecvent de mobilitatea ce îi permite să inițieze atacuri înspre buturile adverse, Sofiane ''confisca'' balonul în așa fel încât colegii săi din avanposturi să profite de pasele sale, menite să destabilizeze mecanismul defensiv al diverselor cluburi cu care CF Valencia disputa meciurile oficiale. Bineînțeles, nu ezită absolut deloc să șuteze decisiv, dar în același timp se remarcă printr-un altruism desăvârșit. Am observat că Feghouli elimină cu ușurință adversarii prin dribling și se demarcă instantaneu, tipic mijlocașilor ofensivi. ''Liliecii'' aveau nevoie urgentă de unul care să conclucreze impecabil cu ceilalți, deoarece simțea staff-ul tehnic că nimeni nu-i potrivit într-o asemenea postură, nici măcar Ever Banega, un mijlocaș creativ de origine argentiniană, amintit în anul 2010, argentinianul fiind preocupat să rezolve individual anumite acțiuni. Tocmai de aceea, este preferat în prezent, Sofiane. Chiar dacă rivalul său pentru titularizare s-a accidentat într-un mod stupid, Unai Emery conștientiza aportul ofensiv al algerianului, benefic obținerii unui rezultat pozitiv, împotriva oricărui adversar, indiferent de renumele său. În astfel de condiții, Unai a avut dreptate, iar jucătorului i-a priit de minune această situație, demonstrând că nu s-a înșelat când s-a hotărât să îi forțeze ''mâna''.

Instruit suficient încât să nu greșească lamentabil în anumite momente importante pe durata celor 90 de minute regulamentare, Sofiane Feghouli a readus entuziasmul în tabăra ''liliecilor'', datorită implicării excesive, pe placul celor responsabili cu pregătirea fizică, respectiv tehnico-tactică, cât mai ales al suporterilor, vizibili mulțumiți de atitudinea puștiului. Când ești component al unei grupări extrem de pretențioasă, cu suporteri de aceeași mentalitate, cu greu faci față eventualelor cerințe, însă reușești după o anumită perioadă de timp, să ''molipsești'' asistența cu prestațiile tale, ce au la bază un întreg ''arsenal'' de calități menite să devină folositoare, atât ție, cât și colegilor tăi. Procedeele tehnice învățate cu o grandoare fenomenală în timpul antrenamentelor îți conferă de obicei, o senzație de privilegiere absolută și inspiri teamă oponenților de pe gazon când ești pregătit 100% de luptă, depinzând astfel de propriul comportament pentru a reuși. Desigur, nu-i tocmai facil cum credem inițial, dar fiind nevoit să cooperezi, automat ești motivat suplimentar de statutul tău. De îndată ce și-a rezolvat aceste probleme de ordin psihic, Feghouli a ''explodat'' pur și simplu. Mărturie stau cele 5 goluri din actuala stagiune competițională, cât și cele 10 pase decisive în toate competițiile unde a fost angrenată CF Valencia.



Reactions

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

Emoji
(y)
:)
:(
hihi
:-)
:D
=D
:-d
;(
;-(
@-)
:P
:o
:>)
(o)
:p
(p)
:-s
(m)
8-)
:-t
:-b
b-(
:-#
=p~
x-)
(k)