Eduardo Vargas


Fotbalul chilian se află într-o ascensiune evidentă în privința apariției în lumina reflectoarelor al puștilor dornici să devină idolatrizați nebunește, indiferent de poziția sa. Această ambiție personală îi avantajează în vederea unor tranzacții benefice vieții private, dar mai presus de acest lucru, esențiale carierei profesioniste. Un astfel de fotbalist și-a făcut ''norma'' , stârnind admirație în Santiago de Chile. Eduardo Vargas mi-a atras atenția în mod deosebit într-un meci amical susținut de reprezentativa țării sale împotriva campioanei europene și mondiale en-titre, Spania. După prestația magnifică, unde a reușit să îl oblige pe Iker Casillas să scoată balonul din plasă, i-am urmărit îndeaproape evoluțiile pentru a trage o concluzie în ceea ce privește amintirea sa.

Deși este legitimat la Universitad de Chile, iar partidele se dispută după miezul nopții, din cauza diferenței de fus orar între Chile și țara noastră, am avut prilejul să descarc meciuri ale grupării chiliene, din absolut orice competiție. Din această cauză, am fost destinat oarecum să asist la reprezentații de gală, tipice unui jucător ce respectă factorul spectaculozității. Acest jucător are o ''explozie'' fantastică ce îi permite să ajungă cu ușurință spre buturile adverse, dar în același timp știe să profite de-o eventuală nesincronizare în defensiva adversă, fiind din acest punct de vedere, oportunist convins. Totuși, nu s-a remarcat datorită acestei necesități, ci din cauza faptului că abordează încrezător fiecare dispută cu oponenții, mentalitatea ajutându-l în tentativa obținerii unei elogieri din partea susținătorilor.

Adus pentru 700.000 $, Eduardo Vargas a încântat publicul larg prin determinarea specifică atacanților de meserie, care vizează 100% gloria, întrucât calea îi este facilitată de colegii săi, cei care într-adevăr îți ușurează oarecum misiunea, datorită în special furnizării paselor de calitate. Evoluțiile sale au atras atenția granzilor Europei, însă prețul prohibitiv cerut de Universitad de Chile i-a determinat să se orienteze către altcineva, însă anumiți conducători de club au fost pur și simplu blocați atunci când au primit recomandările necesare unei astfel de tranzacții. Ei bine, actualul sezon competițional a fost unul excepțional culminat cu distincția de cel mai bun fotbalist chilian pe 2011, din pricina unei stagiuni fulminante care a avut la bază absolut toate ingredientele necesare performanței.

Copa Sudamericana a fost câștigată în premieră de către gruparea cunoscută microbiștilor de pretutindeni ca fiind rampa de lansare al unor atacanți celebri precum Leonel Sanchez sau Marcelo Salas și acest lucru l-a convins instantaneu pe excentricul patron al celor de la S.S.C. Napoli, Aurelio de Laurentis să-l înregimenteze de urgență, domnia sa considerându-l esențial pentru alcătuirea unui duo redutabil și prodigios cu unul dintre cei mai valoroși atacanți din lume, Edinson Cavani. De altfel, stilul este asemănător cu cel al uruguayanului, ceea ce îi permite atacantului în vârstă de 22 ani să resimtă importanța aventurii europene, unde fotbalul este trăit la intensitate maximă, din cauza fanaticilor suporteri napoletani, care te îndeamnă să încerci imposibilul, indiferent de eventualele consecințe. Cu siguranță, Vargas va avea un cuvânt greu de spus în istoria fotbalului, pentru că talentul nu îi poate fi luat. Priviți în videoclipul de jos, realizările celui mai bun fotbalist chilian în 2011. Vizionare plăcută!

Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii