Campionatul European rezervat fotbaliștilor până în 17 ani mi-a dat prilejul să urmăresc tineri extrem de talentați, însă unul dintre numeroșii juniori prezenți în Slovenia a reușit să mă impresioneze în mod plăcut. Numele său este Max Meyer și în rândurile următoare aveți șansa să îi cunoașteți calitățile indiscutabile, asemănătoare unui lider, deși vârsta nu-l recomandă absolut deloc să fie atât de matur în joc. Să începem, zic.
Maximiliano Meyer, pe numele său complet, pare să fie ''copia fidelă'' a lui Mario Götze. Mi-a dovedit că își stăpânește impecabil emoțiile, dându-mi senzația că este ''copt'', chiar dacă n-a împlinit 17 ani. Din câte am observat, reușește într-o oarecare măsură să contribuie decisiv pe fază ofensivă, unde are tendința să coboare spre mijlocul terenului pentru a prelua baloane, respectiv să inițieze atacuri letale, neprielnice oponenților întâlniți în cale. Știe să se demarce în permanență, ceea ce constituie un avantaj în acest stadiu de dezvoltare fotbalistică, ușurându-ți astfel misiunea conform căreia ești nevoit să conlucrezi cu colegii tăi, întrucât capriciile nu îți sunt acceptate.
Fiind mijlocaș ofensiv, automat te expui anumitor riscuri, pe care trebuie să le iei în considerare de îndată ce încerci periclitarea buturilor adverse. În primul rând, riști să devii un individ ''măcelărit'', brutalitățile adversarilor fiind arhicunoscute în acest sens, însă agilitatea îți permite să nu dai satisfacție celor preocupați în mod deosebit de așa ceva, astfel că scapi de aceste tertipuri și predai o lecție binevenită oponenților. În cele 3 dispute cu reprezentativele Georgiei, Islandei și nu în cele din urmă al Franței, asta a făcut Max Meyer. A știut de fiecare dată să își indispună adversarii, neiertându-i pentru simplul motiv că l-au luat în vizor într-un mod nebărbătesc. Totuși, de înțeles atitudinea puștilor, mai ales că erau dornici să ofere lumii întregi o mostră din talentul deținut. Din păcate, Max s-a dovedit juniorul pus pe fapte mari, cu mult peste posibilitățile rivalilor săi.
Juniorul fostei semifinaliste din Liga Campionilor din urmă cu două sezoane, Schalke 04, este în pole-position pentru o eventuală idolatrizare, căci cunoaște foarte bine modul corespunzător de a-și responsabiliza conștiința, demonstrând că n-are de gând să facă un pas înapoi în ceea ce privește dispoziția letală de joc, mulțumindu-și pe deplin staff-ul tehnic. Dacă în întâlnirile cu Georgia și Islanda a atras atenția apărării adverse, disputa cu reprezentativa franceză a fost ''cireașa de pe tort'' , întrucât a destabilizat mecanismul defensiv al ''cocoșilor galici'' ce i-a permis să marcheze de 2 ori, folosindu-se de avantajul viziunii impecabile asupra jocului. S-a demarcat conform așteptărilor și în momentul sprintului decisiv, n-a fost ajuns de vreun francez, iar intervențiile portarului n-au putut remedia situația grea în care se aflau cei echipați într-un predominant albastru. Cele 3 goluri înscrise în competiție, cât și pasa decisivă din care Dittgen a oprit tabela la un neverosimil 3-0 împotriva Franței m-a obligat pur și simplu să vi-l prezint, deoarece îndeplinește cerințele unui fotbalist dornic să impresioneze mapamondul.
0 Comentarii