
Uitându-mă cu mare atenţie pe lista convocaţilor din cadrul celor zece selecţionate am putut vedea un tânăr brazilian pe nume Lucas Piazon, actualmente component al grupării din ţara sa natală, São Paulo. I-am putut observa calităţile în urmă cu aproximativ doi ani de zile într-un turneu amical desfăşurat în oraşul englezesc Manchester. Împreună cu colegii săi au triumfat pe Old Trafford în cadrul competiţiei '' Nike Cup '' . Mai târziu şi-a adăugat în palmares un nou titlu: campionatul sud-american U-15 din Bolivia, unde a fost premiat cu distincţia de cel mai bun jucător al turneului, din cauza celor zece goluri înscrise. Calităţile deţinute de acest talentat mijlocaş ofensiv brazilian îl recomandă cu uşurinţă către marea performanţă, deoarece este un tip extrem de loial filozofiei sale, una în care putem admira îndeaproape tăria de caracter. Mai pe scurt, nu cedează deselor aprecieri în diverse publicaţii online.
Piazon se remarcă printr-o viziune impecabilă asupra jocului, capacitate incredibilă de dribling şi ceea ce este mai important în privinţa unui tânăr fotbalist, ''cutia magică '' de trucuri senzaţionale, tipic unui brazilian respectat în tainele sportului rege. Cluburile puternice ale Europei îl urmăresc pentru un viitor transfer şi în iarnă s-a vorbit de un posibil interes al grupării italieneşti Juventus Torino , însă mai nou a apărut varianta Chelsea Londra, după cum reiese din acest articol al unui site specializat în fotbalul sud-american. Sunt pure speculaţii menite să-i înceteze progresul, dar Lucas Piazon este de neclintit. Ştie extraordinar să-şi valorifice talentul nespus în diverse ocazii. Ultima reprezentaţie a avut loc tocmai în Ecuador, unde a început fulminant, înscriind cu o lovitură plasată de cap. Puţin după miezul nopţii, Brazilia întâlneşte selecţionata chiliană. Meciul va fi transmis de canalul Eurosport.
0 Comentarii