Belgia, o națiune recunoscută de majoritatea iubitorilor de fotbal ca fiind extrem de productivă în sectorul juvenil reprezintă în prezent o sursă viabilă de îmbunătățire al calităților diverșilor fotbaliști. Indiferent de poziționarea acestora pe gazon, sunt inițiați minuțios în sportul rege și de obicei nu dau greș în ceea ce privește dezvoltarea personală. Exemple precum Vincent Kompany, Axel Witsel, Marouane Fellaini, Thibaut Courtois, Romelu Lukaku sau Kevin De Bruyne confirmă teoria conform căreia te perfecționezi sublim dacă într-adevăr urmezi ca atare sfaturile venite din partea unor profesioniști veritabili. Așadar, cunoaștem foarte bine cazurile acestor tineri talentați, deveniți între timp certitudini pentru o întreagă Europă extaziată de prestațiile lor.
Exista o probabilitate imensă ca fiecare dintre cei menționați mai sus să devină în cel mai scurt timp idolii tribunelor. Desigur, cei cu nasul pe sus, nu reușesc să îndeplinească aceste cerințe. Că tot veni vorba de așa ceva, astăzi veți avea prilejul să descoperiți un mijlocaș de numai 19 ani de care nu prea a auzit nimeni, dar totodată dă motive întemeiate conaționalilor, respectiv scouterilor, să-l considere o versiune îmbunătățită a lui Adnan Januzaj. Știm cu toții că Januzaj îmbracă tricoul celor de la Manchester United, însă se crede un răsfățat al zilelor noastre și doar considerându-se coleg cu jucători de clasă precum Wayne Rooney sau Robin van Persie îl aduc într-o poziție defavorabilă intereselor personale.
Vă spun sincer, este ''umflat cu pompa'' acest Januzaj, întrucât n-a reușit până-n momentul de față să mă determine să îi acord spații largi pe acest blog. Din nefericire pentru el mă văd nevoit să fac o paralelă benefică seriozității. Cel ce este acreditat cu șanse mult mai mari să devină apreciat în rândul microbiștilor de pretutindeni este Boli Bolingoli-Mbombo, jucător ce aparține momentan de Club Brugge KV. Dragi cititori, la prima vedere nu vă impresionează câtuși de puțin această remarcă personală, dar vă previn asupra unui lucru de care pomeni în acest material: seriozitatea. În ceea ce mă privește, nu există termeni de comparație între cei doi, pentru că unul s-a văzut prea devreme deasupra tuturor, în timp ce celălalt urmează impecabil etapele necesare perfecționării depline.
Boli Bolingoli-Mbombo mi-a atras atenția în mod deosebit încă de anul trecut, când a debutat în tricoul grupării antrenate de legendarul goalkeeper Michel Preud'homme, într-un meci cu Sporting Charleroi. Din momentul respectiv, a fost sub lupă, ca să zic așa. Ce-a putut să facă în sezonul următor este demn de apreciat, mai ales că nu i-a fost foarte ușor să conștientizeze semnificația regăsirii în lotul lărgit al singurei grupări profesioniste belgiene ce a avut onoarea să dispute o finală de Cupa Campionilor Europeni. Totuși, în sinea lui a zis că drumul său trebuie continuat exemplar, astfel că de fiecare dată când se supunea antrenamentelor libere, dădea totul din el. Procedând de așa manieră automat îl obligi pe cel responsabil cu pregătirea tehnico-tactică să-ți acorde șansa afirmării.
N-a trecut mult timp până să își dea seama Preud'homme ce are ''pe mână'' . Folosindu-și experiența în domeniu, domnia sa a considerat justă promovarea treptată a subiectului articolului nostru de astăzi. Boli a înțeles perfect că nu este recomandat să te caracterizezi drept un băiat conștient de calitățile tale pentru care n-ai avea vreun defect în acest sens și s-a dedicat irefutabil perioadei de acomodare cu cerințele staff-ului tehnic ce îi viza ascensiunea fulminantă. După cum era de așteptat, elevul și-a învățat lecția, ori acest lucru era benefic în condițiile unei presiuni suplimentare resimțită de Boli Bolingoli-Mbombo. Cel născut în Antwerp n-a rămas impasibil situației, lăsându-se purtat de val. În prezent se bucură de aprecierea tuturor și dă senzația că promite prin atitudine să își urmeze instinctul de fiecare dată. Nu-i puțin lucru, credeți-mă.
Caută în permanență să profite de șansele ivite și fie prin procedeul driblingului în regim de viteză, cât și deciziile de ultim moment ce îi permit să ajungă în postura de finalizare venind dinspre flancul stâng în centrul careului advers, îl fac extrem de atractiv pentru cei ce îndrăznesc să descopere tineri ce vor avea un cuvânt greu de spus în viitorul apropiat. Vă asigur că Boli Bolingoli-Mbombo este unul dintre aceștia și îndrăznesc să spun că timpul îmi va da dreptate. La cei doar 19 ani ai săi, se comportă ca un individ ajuns la maturitatea deplină, dar mai presus de acest lucru știe să devină util de îndată ce este aruncat în luptă. Din acest punct de vedere, Januzaj n-are absolut nicio șansă de redresare, astfel că dați-mi voie să afirm răspicat ceea ce este necesar și ușor de reținut: favorizarea unui individ ține de modul în care acesta înțelege să se subordoneze. Privind din această perspectivă, Boli va ''escalada Everestul'' ca să reușească-n viață. Acest lucru nu constituie o problemă pentru cel ce este cunoscut mai degrabă ca fiind vărul fraților Lukaku, dar care va încerca să ducă mai departe o tradiție rară, cu destul de mulți beneficiari al bazelor de pregătire din Belgia.
PS. Dacă v-a plăcut materialul, răspândiți-l.
PS. Dacă v-a plăcut materialul, răspândiți-l.
0 Comentarii