Sergi Roberto, ultima descoperire blaugrana

Sergi Roberto este un mijlocaș de creație ce aparține în momentul de față de către FC Barcelona, o grupare foarte pretențioasă și în același timp atentă asupra potențialilor fotbaliști care vor încânta privirile spectatorilor de pe cel mai mare stadion al Europei, Camp Nou. Momentan acest fotbalist este sub atenta supraveghere a domnului Luis Enrique, un fost idol la gruparea catalană spre mijlocul anilor 90 și începutul celui de-al 21-lea secol. Printre calitățile remarcabile ale acestui fotbalist se află și tehnica individuală, fără de care acum nu mai era legitimat la una dintre echipele care prefera fotbalul spectaculos, în dauna celui tacticizat și lipsit de fantezie.

Mijlocașul născut acum 18 ani în Reus, o localitate foarte aproape de Barcelona, a fost unul dintre punctele de atracție în stagiunea actuala, fiind în lotul lărgit pe care Josep Guardiola l-a convocat pentru a asista la turneul de pregătire din Coreea de Sud. Acest inedit eveniment l-a avut protagonist pe Sergi Roberto, el înscriind de altfel într-o victorie concludentă obținută de către FC Barcelona în dauna celui mai bun unsprezece posibil din campionatul Coreei de Sud. Am fost plăcut surprins de faptul că în ciuda vârstei sale fragede, acest fotbalist nu și-a ascuns emoțiile și a reușit un turneu splendid, impresionându-l pe Lus Enrique. Tehnicianul asturian l-a convocat de atunci permanent în cadrul echipei ''satelit'' a catalanilor și până acum a realizat partide remarcabile.

După 11 etape scurse din Liga Adelante, Barça Athletic ocupă momentan poziția a 4-a în clasament, obligându-l astfel într-o oarecare măsură pe Josep Guardiola să-și îndrepte atenția spre cantera clubului catalan. Până acum printre cei privilegiați să asiste permanent la antrenamentele echipei mari se regăsește doar Thiago Alcantara, fiul celebrului mijlocaș defensiv brazilian Mazinho, campion mondial cu selecționata Braziliei în turneul desfășurat în Statele Unite ale Americii. Fiul cel mare al lui Mazinho a primit acest imens credit de la Guardiola pentru că a fost cel care a avut cele mai bune evoluții din lotul echipei secunde antrente de către bunul său prieten, Luis Enrique. Sergi Roberto nu este departe ca tehnică de Thiago Alcantara și oricând poate deveni la rândul său un obișnuit al planurilor mărețe pe care le are Pep Guardiola, singurul tehnician din istoria fotbalului european și mondial care câștiga toate trofeele într-un singur an calendaristic. Astăzi începând cu ora 17:00 voi urmări prestația acestui promițător fotbalist 100% catalan în disputa cu CF Granada și voi reveni cu primele impresii legate de Sergi Roberto.

Update: Sergi Roberto a fost victima a unei decizii inexplicabilă luată de către Luis Enrique. Tehnicianul echipei secunde a grupării FC Barcelona l-a odihnit, sau mai bine zis sfidat și a avut de suferit pentru această decizie greșită. Barça Athletic a asistat astăzi la cea mai dureroasă înfrângere din acest sezon competițional. CF Granada a învins de o manieră categorică formația blaugrana cu scorul de 4-1. Dacă în etapa precedentă, jucătorii blaugrana obțineau cea mai clară victorie, astăzi au fost pedepsiți aspru de către gazdele acestei partide. Din păcate Sergi Roberto a fost trimis în luptă de Luis Enrique când mai erau de jucat aproximativ 25 de minute din această dispută. Chiar dacă scorul de atunci era doar 2-1 pentru CF Granada, contribuția mijlocașului ofensiv catalan nu a fost tocmai bună. În condițiile date, Sergi Roberto este disculpat totalmente, deoarece nu-și poate ajuta coechipierii niciun fotbalist, fie el unul respectat, când situația iți scapă pur și simplu din mâini nimic nu se mai poate întâmpla.



Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii