Joël Matip: moştenitorul agresivităţii unui compatriot


După o pauză îndelungată astăzi veţi avea ocazia să descoperiţi un fotbalist din îndepărtata Africă care mi-a lăsat o impresie plăcută în actuala stagiune competiţională. Bundesliga este un campionat apreciat de microbişti în privinţa încrederii absolute în puşti remarcabili care au dorinţa nespusă de progres. În majoritatea cazurilor dacă-ţi oferi sprijinul total asupra determinării respectivului fotbalist, ai întotdeauna de câştigat. Aşa s-a întâmplat cu un camerunez care aminteşte de un compatriot, câştigător al celui mai prestigios trofeu intercluburi, Liga Campionilor. Vi-l amintiţi pe Geremi Njitap? Fanii grupării Real Madrid şi-l amintesc cu plăcere, întrucât agresivitatea care-l caracteriza, i-a ajutat pe madrileni să obţină două Ligi în perioada petrecută de camerunez pe Santiago Bernabeu. În prezent asistăm la o ''clonă'' admirabilă. Joël Matip păstrează identitatea colegului său de la naţionala ''leilor neîmblânziţi''. Încântă de fiecare dată prin nespusa agresivitate în limita regulamentului. Excelează la recuperări în zona mijlocului terenului, oferind totodată prilejul coechipierilor săi de a-şi mulţumi pe deplin fanii.

Inspiră într-o oarecare măsură întreg colectivul când aceştia observă dorinţa camerunezului să exceleze în sportul rege şi automat se mobilizează cu toţii în situaţii dificile. Deşi actuala grupare care-l deţine pe Matip, Schalke 04, a avut o ediţie catastrofală de Bundesliga, nemţii au surprins plăcut prin pătrunderea în semifinalele Ligii Campionilor, demonstrând mult potenţial în faţa unor echipe mult mai cotate decât formaţia antrenată în prezent de Ralf Rangnick. Joël Matip a avut meritul său în ascensiunea spectaculoasă a grupării din Gelsenkirchen. Raza de acţiune preferată de camerunez este de departe centrul terenului, dar în acelaşi timp oferă garanţii în postura unui fundaş central, lateral stânga sau aripă în aceeaşi bandă, caracterizându-l astfel ca fiind un personaj extrem de polivalent. Cei 1.93 ai săi îl ajută să-şi dezvolte precizia loviturilor cu capul şi impresionează printr-o calmitate neconcepută pentru vârsta deţinută în prezent. La doar 19 ani, Matip şi-a câştigat respectul microbiştilor de pretutindeni datorită în special dorinţei sale de perfecţionare deplină. Ştie permanent să-şi repare eventualele greşeli şi în cele mai multe rânduri întristează susţinătorii adversarei întâlnite de către Schalke 04 Gelsenkirchen.

A ştiut să-şi păstreze calmul după demisia celui care l-a propulsat în atenţia formaţiei din nordul Germaniei. Mirko Slomka, fost tehnician la Schalke, a avut deosebita onoare să-l observe pe acest Matip pe când evolua la VFL Bochum. N-a contat absolut deloc faptul că Slomka a părăsit destinele celor echipaţi într-un predominant şi liniştit albastru. Tehnicienii care au venit pe banca tehnică i-au redat entuziasmul necesar să reziste presiunii despărţirii de mentorul său, dar cu multă determinare în sine şi dorinţă nespusă de afirmare, Joël Matip a mulţumit asistenţa responsabililor cu pregătirea fotbaliştilor, fiind în majoritatea cazurilor, un titular incontestabil şi de neclintit. A revitalizat linia mediană şi după doar 2 ani de la debutul în tricoul albastru, a reuşit să pătrundă cu echipa sa, printre cele mai bune patru grupări ale Europei, stabilind totodată o premieră absolută în istoria clubului din regiunea Rühr. Nemţii se pot mulţumi cu semifinalele? Vom vedea cu toţii astăzi începând cu ora 21:45, adversar fiindu-le puternicii englezi de la Manchester United, una dintre principalele favorite la obţinerea laurilor de campioni.

Reactions

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

Emoji
(y)
:)
:(
hihi
:-)
:D
=D
:-d
;(
;-(
@-)
:P
:o
:>)
(o)
:p
(p)
:-s
(m)
8-)
:-t
:-b
b-(
:-#
=p~
x-)
(k)