Angel Correa - campionul inimilor noastre

Se spune că nu poți răzbate într-o direcție favorabilă intereselor tale dacă n-ai avut vreodată orice fel de probleme, întrucât există calea vindecării și de îndată ce ești refăcut complet din punct de vedere medical, ajungi să te bucuri de micile plăceri ale vieții. În cazul fotbaliștilor, reprezintă o întâmplare din care au ce învăța. În momentele dificile ale unui sezon competițional își reamintesc că puteau să nu mai facă parte din fenomen și într-o proporție covârșitoare reușesc să se ridice la nivelul așteptărilor. Situația îi favorizează enorm și putem spune că fără factorul discernământului, n-ar avea prilejul să descopere esența vieții ce constă într-o înlăturare a senzațiilor deprimante trăite anterior.

Procedând astfel, vei avea simpatizanți de partea ta, ce vor dori cu siguranță să expună publicului larg impresiile lăsate de tine. În cazul meu, povestea argentinianului Angel Correa m-a atras ca un magnet. Cel ce este catalogat drept ’’noul Agüero’’ a lipsit timp de aproximativ cinci luni, din cauza unei operații pe inimă. Procesul recuperării a durat foarte mult, însă ‘Angelito’ se simte puternic în momentul de față. A scăpat de-un calvar inimaginabil. Cunoaște profund această senzație, realmente exasperantă pentru orice copil preocupat în mod deosebit de copilărie, dar trebuie să recunoaștem că protagonistul meu de astăzi s-a maturizat mai devreme decât se aștepta. Acest lucru este în folosul său și profită îndelung de depășirea apatiei, prestând conform standardelor sale.

Vorba unui amic de-al meu, ‘’omul conștient este bun la toate, cel confuz mai mult decât ridicol’’ … Din câte se pare, cel născut în Rosario nu se lasă descurajat de evenimentele petrecute în viața sa privată. Cel puțin asta mi-a dat de înțeles în actuala ediție a campionatului sud-american U-20 ce se desfășoară anul acesta în Uruguay. Demonstrează tuturor că nu degeaba este căpitanul echipei. De obicei, cine are o asemenea responsabilitate nu poate fi decât un fotbalist prevăzut cu cele necesare și obligatorii rangului căpătat, ori Correa este fără doar și poate un exemplu în acest sens. Conștientizează impecabil rolul deținut în angrenaj. Pentru el nu-i deloc o povară acest lucru. Se descurcă extraordinar în condiții potrivnice. Știm cu toții că nu-i plăcut să deții acest privilegiu, dar în cazul jucătorului deținut de Atletico Madrid, este o bucurie enormă.

Se folosește cuviincios de acest avantaj, punându-se în slujba coechipierilor. Mai presus de orice conlucrare, Angel Correa își fixează anumite țeluri în viață, de care se achită conștiincios. Garantează prin prezența de spirit pe gazon o oarecare teamă pentru adversari, deoarece stăpânește o serie de calități necesare: combinațiile în viteză cu un coleg aflat într-o poziție favorabilă, demarcările cu sau fără ajutorul mingii, șutul năpraznic din absolut orice zonă a terenului și nu în cele din urmă procedeul driblingului pe spațiu redus. Nu-i de mirare că ‘Angelito’ își rezervă neîncetat timp pentru îndeplinirea cerințelor ce îi sunt atribuite, pentru că unui campion îi stă întotdeauna bine când ascultă povețele celor responsabili cu dezvoltarea fotbalistică, astfel că înțelegem perfect motivele întemeiate de a-l ridica în slăvi pe cel considerat de mulți a fi protejatul lui Diego ”Cholo” Simeone. Rămâne de văzut dacă într-adevăr va călca pe urmele lui Sergio Kun Agüero, însă până atunci vă recomand să-l urmăriți la treabă. Mai întâi sub forma unui videoclip și mai apoi rămânându-i fidel.

Pentru cei mai sensibili, de ce să nu recunoaștem, el este campionul inimilor noastre.






Reactions

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Am fost putin cutremurat de vestea ca va trebui operat ... Argentina este cunoscuta pentru atacantii pe care ii da. Vad ca usor ,usor revine la forma obisnuita care ia facut pe cei de la Atletico sa.l transfere. Poate o sa scrii si de Joaquin Correa,pustiul de la Sampdoria.

    RăspundețiȘtergere
Emoji
(y)
:)
:(
hihi
:-)
:D
=D
:-d
;(
;-(
@-)
:P
:o
:>)
(o)
:p
(p)
:-s
(m)
8-)
:-t
:-b
b-(
:-#
=p~
x-)
(k)