Manchester City știe să atragă de partea clubului și tineri dornici de a-și dobândi o reputație inimaginabilă, nu doar fotbaliști ajunși la maturitatea sportivă încât să îi determine pe oficiali să ofere acestora remunerațiile necesare tranzacției. John Guidetti este unul dintre ei. Atacantul de origine suedeză a fost cooptat în academia ''cetățenilor'' în anul 2008 de la IF Brommapojkarna. Înregimentarea sa a fost posibilă datorită faptului că legendarul Sven-Goran Eriksson s-a transformat pentru câteva săptâmâni într-un sfătuitor de lux pentru compatriotul său, dorind să îi semnaleze condițiie excepționale din interiorul clubului, unde aveai garanția progresiei absolute, din toate punctele de vedere. În ciuda facilităților impresionante, suedezul a fost nevoit să fie unul dintre numeroșii puști împrumutați în diviziile inferioare pentru a-și îmbunătăți evident spiritul de lider, lipsit cu desăvârșire, datorită șanselor infime de promovare în echipa de seniori. Din această cauză, s-a întors la clubul din țara sa natală, unde n-a putut să îndeplinească anumite cerințe personale care constau în atingerea cifrei 10 în privința golurilor înscrise pe durata împrumutului. Din păcate, dezamăgirea a fost imensă și n-a putut să își valorifice calitățile de finalizator.
După câteva luni a discutat cu conducerea englezilor să îi găsească alt club ce l-ar putea ajuta să-și regăsească dorința de odinioară, iar oficialii clubului s-au conformat. O fostă prim-divizionară, Burnley FC, a reușit să îl responsabilizeze în așa fel încât soarta grupării să depindă în mare măsură de rolul său în echipă. În ciuda unei dispoziții fantastice de joc, John Guidetti a eșuat lamentabil în tentativa redresării sufletești și Roberto Mancini a intervenit prompt, încurajându-l permanent să-și aducă aminte motivele întemeiate pentru care a fost adus pe City of Manchester Stadium. Ba mai mult, tehnicianul din ''cizmă'' i-a oferit prilejul debutului în echipa de seniori, meciurile de cupă fiind principala cauză în acest sens, dar n-a putut pur și simplu să își revină din punct de vedere emoțional. Se instaurase în concepția puștiului o senzație agonizantă ce il determina să înceteze pregătirile. Salvarea puștiului s-a numit Feyenoord Rotterdam. Olandezii s-au dovedit clubul esențial revirimentului personal. Guidetti a uitat perioada dificilă și instantaneu și-a regăsit instinctul de golgeter din perioada petrecută la IF Brommapojkarna. Ronald Koeman, actual tehnician la gruparea de pe De Kuip, a fost personajul ce n-a ezitat absolut deloc să îi amintească lui Guidetti că are încredere oarbă în posibilitățile sale de afirmare.
Ei bine, suedezul s-a integrat perfect în campionatul olandez, unde în momentul de față este apreciat corespunzător și când ești pus în situația extraordinară să devii martor al unor încurajări permanente, atât din partea colegilor săi, cât mai ales al fanilor și staff-ului tehnic, ajungi într-o postură inedită ce îți permite să conștientizezi apariția momentelor prielnice, indiferent de eventualele consecințe. Suporterii celor de la Feyenoord n-au mai fost atât de atașați de-un jucător din perioada în care compatriotul acestora, nimeni altul decât Robin van Persie, atrăgea atenția cluburilor pretențioase, din pricina prestațiilor uluitoare. În aceeași ipostază se află și John Guidetti, stilul său fiind asemănător actualului căpitan al ''tunarilor''. Când deține balonul la picioarele sale, adversarii se tem să-l atace decisiv, de teama unei intervenții brutale ce l-ar determina să părăsească gazonul. Tocmai de aceea, a simțit în cele 17 etape din actuala ediție de Eredivisie, timp în care a reușit să-și treacă numele pe lista marcatorilor de 11 ori, record personal în acest sens, protecție totală din partea colegilor săi. Koeman i-a încredințat misiunea iminentă de idolatrizare și puștiul s-a achitat perfect de sarcini, bazându-se pe calitățile sale ce constă într-o agilitate de neconceput, dribling ce îi favorizează calea spre gol și nu în cele din urmă, al aparițiilor în careul advers, ce îl determină să finalizeze exemplar acțiunile îndreptate spre buturile adverse. Suedezul este capabil de absolut orice, credeți-mă. Lunile rămase până la expirarea împrumutului devin primordiale în cazul său.
0 Comentarii