Necip Uysal

Astăzi voi aminti doi fotbaliști extrem de talentați, totul pentru a ajunge la cifra 11 în ceea ce privește superlativele anului 2011, întrucât am anunțat voit că amintirea unui număr impresionant de puști cuprins între 35-40 este necesară, prestațiile tuturor oblingându-mă să îi amintesc cu mare plăcere. Unul dintre aceștia provine din Turcia de la gruparea Beșiktaș Istanbul. Numele său este Necip Uysal și în prezent reprezintă noul val de fotbaliști de origine turcă, promițătoare în acest sens. Mai multe despre acest fotbalist veți afla în rândurile următoare.

Născut în data 24 ianuarie 1991, Necip Uysal s-a dedicat 100% grupării turcești încă din perioada în care nu împlinise 12 ani, conducătorii ''vulturilor negri'' remarcându-l în cadrul echipei de amatori Yıldırım Bosnaspor. Impresionând de la bun început la absolut toate categoriile de vârstă, până când Ertugrul Saglam s-a convins de calitățile indiscutabile ale puștiului, oferindu-i contract individual de muncă, ceea ce asigura prezența sa în viitorul apropiat. Întâmplarea respectivă l-a entuziasmat să își grăbească dezvoltarea fotbalistică, totul pentru a-i determina pe oficiali să îl promoveze în echipa de seniori. Necip a debutat la 19 ani în momentul câștigării campionatului în sezonul 2008-2009 și de atunci evoluează constant pe postul de playmaker. Părțile laterale ale terenului îi sunt destinate acestui promițător turc, din pricina abilităților desăvârșite ce constă într-o inteligență care îi permite în dese rânduri să înțeleagă sfaturile acordate de staff-ul tehnic. Responsabilitatea este un factor primordial în privința lui Necip Uysal.

Tocmai de aceea, mijlocul terenului reprezintă un avantaj esențial căpătării unei experiențe premature, aș îndrăzni să afirm, benefice în astfel de condiții, deoarece depinde în mare măsură de tine dacă într-adevăr dorești să devii idol, iar când ești pus în situația să devii aclamat la scenă deschisă de cei care au stabilit recordul de decibeli pe stadion, atunci cu siguranță te implici încât să reușești ceea ce ți-ai propus. Deține printre calități o viziune remarcabilă asupra jocului, amintindu-mi de-un compatriot de-al său, campion în ediția precedentă de Bundesliga și actualmente jucător legitimat la Real Madrid, Nuri Șahin. Ca și în cazul actualului număr 5 de la gruparea din capitala Spaniei, Necip Uysal are un simț extraordinar de anticipație, recuperând cu ușurință baloane în apropierea acțiunii sale, dar în același timp se remarcă instantaneu și ajută ca atare ofensiva, datorită în special tehncii extraordinare ce îi permite să furnizeze pase decisive spre colegii săi din avanposturi.

Acuratețea paselor îl ajută permanent să dirijeze conform așteptărilor eventuala demarcare a vreunui coechipier, pentru că observă iminent spațiile libere lăsate de fundașii adverși precum un fotbalist ajuns la maturitatea sportivă. În unele situații nu se descurcă conform așteptărilor, strict din cauza vigilenței adversarilor de a-l întâmpina îndeaproape, din simplul motiv menționat în rândurile de sus al acestui fragment. Desigur, în viitorul apropiat poate să-și îmbunătățească acest defect, pentru a rămâne unul dintre preferații de pe İnönü și bineînțeles, să depășească locul 7 ce i-a fost acordat de forul mondial, (FIFA) în privința celor mai talentați tineri fotbaliști de pe mapamond pe anul 2011.
Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii