FC Basel reprezintă o sursă nebănuită de promovare nesilită a sectorului juvenil. Gruparea elvețiană se poate mândri că le-a oferit șansa afirmării unor tineri talentați ca Hakan Yakin, Alexander Frei, Gökhan Inler, Ivan Rakitić, Yann Sommer, Xherdan Shaqiri sau Granit Xhaka. Ideea în sine favorizează enorm copiii. Suntem obișnuiți să aplaudăm, reținut ce-i drept, absolut orice inițiativă propice dezvoltării fotbalistice, mai ales în privința integrării juniorilor în planurile de viitor ale oricărui club profesionist de pe mapamond. Bineînțeles, cei vizați întâmpină anumite dificultăți în tentativa completării misiunii conform căreia este nevoit de anumite circumstanțe să răzbată în direcția corespunzătoare, altfel intervine iritarea și doar o minune îi mai poate salva pe acești copii dornici de idolatrizare.
Nu a fost cazul celor menționați în primele rânduri ale acestui articol, întrucât aceștia s-au bazat în totalitate pe calitățile lor și într-o proporție covârșitoare au ajuns să fie adulați nebunește de diverși simpatizanți. Sper din tot sufletul ca tradiția va continua în acest sens, iar următorul ''giuvaer'' o să confirme speranța pusă în posibilitățile sale de afirmare. Numele său este Breel Donald Embolo, are 18 ani, evoluează într-o poziție predispusă înscrierii golurilor, cea de atacant și de curând a debutat în selecționata Elveției într-un amical cu Statele Unite ale Americii, intrând în minutul 56 în locul lui Josip Drmić. Nu-i puțin lucru să dai credit unui astfel de jucător, încă nefamiliarizat cu standardele optime de performanță. Ceea ce contează cu adevărat este că Embolo profită îndelung de avantajul tinereții și încearcă din răsputeri să mulțumească tuturor pentru încrederea acordată.
Beneficiarii acestei situații sunt de departe FC Basel și selecționata ''țării cantoanelor'' , care a avut grijă de potențialul jucătorului, dându-i de înțeles prin decizia convocării că ar fi bine pentru cariera lui să țină cont de acest favor, înlăturând dubiul regăsirii în tricoul Camerunului, țara unde s-a născut, dar care a emigrat în Elveția din motive ce țin de bunăstarea familiei. Pierderea ''leilor neîmblânziți'' , câștigul elvețienilor. Nu încape îndoială că avem de-a face cu un caz aparte în sportul rege, drept pentru care în rândurile următoare vă voi prezenta calitățile indiscutabile ale puștiului născut în Yaoundé ca să vă faceți o idee despre modul în care poate deveni în cel mai scurt timp o legendă în țara unde evoluează în prezent, cât și o povară pentru tabăra adversă, cea în care putea la fel de bine ''să se ancoreze'' , mentalitatea africană reprezentând un contraargument solid.
Breel, la cei 1,85 m ai săi, stăpânește minuțios procedeul lovirii balonului cu capul, sprintează extraordinar pe spațiul lăsat liber de oponenți și mai ales, creează culoare pentru colegii săi, deranjând în acest fel mecanismul defensivelor adverse. Să reușești așa ceva la o vârstă fragedă, este senzațional. Arăți personalitate în cele mai potrivnice condiții cu putință și totodată inspiri colectivul să presteze exemplar. Situații de genul ''te ajut oricând, mă susții în împrejurări neplăcute'' favorivează irefutabil interesele grupului. Protagonistul meu de astăzi conștientizează foarte bine importanța deciziei în sine, deoarece a fost constrâns de cei responsabili cu educația fotbalistică să înțeleagă poziția adoptată inițial de către aceștia.
Din câte am observat, agreează pe deplin susținerea necondiționată a unei idei conform căreia privilegiază nespus integrarea puștilor într-un sistem benefic acestora și de obicei reprezinți soluția perfectă de redresare emoționantă în momente nu tocmai fastuoase ale carierei tale. Doar gândindu-te pentru o clipă la anii de ucenicie, rezolvi într-o oarecare măsura pasa mai proastă în care te vei afla la un moment dat și totodată arăți tuturor că indiferent de ocazie devii un personaj plăcut de majoritatea, ce deține un principiu adecvat îndeplinirii sarcinilor trasate de staff-ul tehnic și conducerea clubului unde ești înregimentat.
Sunt convins că de îndată ce cluburile galonate ale Europei îi vor oferi prilejul să lupte conștiincios pentru ei, Breel Donald Embolo se va impune fără probleme, devenind astfel un idol al tribunelor. Își rezervă neîncetat timp pentru ca acest eveniment major să se petreacă, întrucât tehnica în regim de viteză, respectiv spațiu redus, cât și impozantul fizic, îl ajută excesiv, drept pentru care afirm răspicat că este genul de individ preocupat în mod deosebit de prevenirea abjecțiunii - defect întâlnit la aproximativ 8 din 10 africani, indiferent de domeniul unde prestează servicii. Acestea fiind spuse, vă las în compania unui videoclip esențial descrierii mele, sperând să îi deveniți susținător înverșunat. Vizionare plăcută!
0 Comentarii