30 iunie 2015 reprezintă data încheierii misiunii publicării celor mai talentaţi fotbalişti ce-au uimit în sezonul precedent. Am scris până-n momentul de faţă 34 de jucători, excluzându-l desigur pe actualul component al celei de-a 4-a clasate în ediţia anterioară de La Liga, Valencia C.F. Cu el, ajungem la cifra 35, ceea ce nu-i puţin lucru dacă stăm să ne gândim asupra extinderii propriu-zise a proiectului început în urmă cu cinci ani. V-am adus la cunoştinţă potenţiali idoli de care-s cu siguranţă mândru, având în vedere faptul că i-am analizat minuţios în aşa fel încât promovarea pe acest blog să nu fie considerată ''de ochii lumii'', ca să zic aşa.
Dintre toţi cei propuşi vouă, microbiştilor de pretutindeni, îl consider pe José Luis Gayá ca fiind revelaţia sezonului recent încheiat în principalele campionate ale Europei. Cel născut în Pedreguer, a fost adus în această postură strict datorită prestaţiilor sale, demne de apreciat, de altfel. În vârstă de numai 20 de ani, José a impresionat asistenţa globală cu calităţile sale, predonderent ofensive. Ca fundaş lateral de bandă stângă, Gayá şi-a permis într-o oarecare măsură să profite îndelung de avantajele poziţiei de pe gazon. Este remarcabil modul în care a ştiut în permanenţă să asigure superioritatea în zone prielnice exercitării presiunii.
Ceea ce m-a impresionat la acest băiat este de natură strict profesionistă, întrucât nu era la îndemâna oricui să preia frâiele unei poziţii ce garanta irefutabil succesul colectiv în mod corespunzător, mai ales că anterior debutului său pe prima scenă fotbalistică din Spania, fotbalişti precum Amedeo Carboni, cât şi Jordi Alba, respectiv Jeremy Mathieu, au oferit motive întemeiate susţinătorilor grupării cu sediul în Comunitatea Valenciană să spere că la un moment dat vor respira aerul adânc al înălţimilor. Totuşi, cel considerat de mine ca fiind numărul unu în sezonul trecut dintre cei urmăriţi cu atenţie sporită, a urmat calea spontaneităţii.
Ceea ce m-a impresionat la acest băiat este de natură strict profesionistă, întrucât nu era la îndemâna oricui să preia frâiele unei poziţii ce garanta irefutabil succesul colectiv în mod corespunzător, mai ales că anterior debutului său pe prima scenă fotbalistică din Spania, fotbalişti precum Amedeo Carboni, cât şi Jordi Alba, respectiv Jeremy Mathieu, au oferit motive întemeiate susţinătorilor grupării cu sediul în Comunitatea Valenciană să spere că la un moment dat vor respira aerul adânc al înălţimilor. Totuşi, cel considerat de mine ca fiind numărul unu în sezonul trecut dintre cei urmăriţi cu atenţie sporită, a urmat calea spontaneităţii.
Această spontaneitate a fost oarecum interpretabilă la început de drum. Purtătorul tricoului cu numărul 31 din tabăra ''liliecilor'' nu-şi ducea până la capăt multiplele sarcini. Ezita oarecum să greşească în situaţii critice, preferând jocul simplu de pasare, care nu era agreat câtuşi de puţin. Nuno Espirito Santo şi ceilalţi membri ai staff-ului tehnic doreau să vadă un fotbalist dedicat 100% intereselor grupului. Treptat, José Luis Gayá a învăţat să gestioneze ireproşabil situaţiile favorabile desfăşurării sublime a acţiunilor de joc. A fost nevoie de-o muştruluire serioasă din partea colegilor, cât şi a tehnicianului portughez.
Nivelul implicării era destul de scăzut, însă de îndată ce observa cu proprii lui ochi că prestaţiile sale aveau nevoie urgentă de-o îmbunătăţire, Gayá n-a mai fost deranjat de nimeni şi dintr-o dată colegii săi îi apreciau indubitabil stilul percutant. Obişnuieşte să pătrundă vertiginos înspre careul advers cu balonul la picior sau în combinaţii rapide cu cel mai apropiat coleg de banda stângă, surprinzând ulterior defensivele adverse cu precizia centrărilor. Spre deosebire de ceilalţi fundaşi stânga avuţi la dispoziţie de gruparea iberică, José Luis Gayá găseşte momentul potrivit pentru a oferi pase utile oamenilor din avanposturi.
Tocmai de aceea am considerat justă plasarea spaniolului în fruntea topului, deoarece conlucrează sublim cu atacanţi capabili s-o bage în aţe mai mult decât ar avea el ocazia în diverse partide oficiale. Chiar şi în aceste condiţii, José este atât de tupeist încât este responsabil de eventualele greşeli nepermise pe ambele faze de joc, deşi în mod natural n-ar trebui să îi pese nici cât negru sub unghie, pentru că este în prezent martorul unei dezvoltări fotbalistice. N-a dorit sub niciun chip să rămână un ucenic şi s-a dedicat sufleteşte colectivului, prestând ca atare. Îmi ridic pălăria în faţa lui, deoarece cunoaşte în prealabil senzaţia căpătării respectului.
Înţelepciunea de care a dat dovadă i-a fost aliat de nădejde în cele mai potrivnice condiţii. Îmi aduc aminte cum Gayá se certa inoportun cu fotbalişti mult mai experimentaţi decât acesta. Exuberanţa putea să îi fie fatală, dar ţinând cont de dorinţa acerbă de înlăturare a oricăror dubii ce aplanau asupra îndeplinirii obiectivelor majore impuse de conducerea clubului şi staff, ei şi-au unit forţele pentru ca suporterii şi mai ales membrii conducerii administrative să savureze din plin reîntoarcerea printre granzii fotbalului european. Tot ceea ce contează cu adevărat este că respinge ideea plafonării, ceea ce denotă că spaniolul este determinat să''escaladeze Everestul'' în cel mai scurt timp.
Apreciez mobilitatea jucătorului. Nu cedează atât de uşor eventualelor contraatacuri survenite de pe urma erorilor neforţate ale coechipierilor săi. Se repliază instantaneu şi oferă într-o oarecare măsură siguranţă defensivei, dar mai presus de acest lucru conştientizează importanţa rolului său în angrenajul echipei, care-i extrem de important. Acest lucru îi conferă o senzaţie aparte de grandoare. Îşi impune anumite priorităţi esenţiale ascensiunii fulminante, asigurându-şi astfel un binemeritat loc printre titularii obişnuiţi.
Îi urez succes pe această cale, pentru că are nevoie de-o constanţă exagerată ca să îi irite atât pe viitorii săi contracandidaţi la menţinerea titularizării indiferent unde o să joace, respectiv diverşii oponenţi întâlniţi în cale ce vor fi extrem de vigilenţi asupra sa. Din punctul meu de vedere, stilul său este primordial consacrării sportive. Să stăpâneşti minuţios calităţile menţionate în această descriere încă de la 20 de ani înseamnă foarte mult şi oferă garanţii în ceea ce priveşte apariţia succesului, ori Valencia C.F. are nevoie ca de aer de aşa ceva, altfel FC Barcelona şi Real Madrid vor continua să domine autoritar.
Nivelul implicării era destul de scăzut, însă de îndată ce observa cu proprii lui ochi că prestaţiile sale aveau nevoie urgentă de-o îmbunătăţire, Gayá n-a mai fost deranjat de nimeni şi dintr-o dată colegii săi îi apreciau indubitabil stilul percutant. Obişnuieşte să pătrundă vertiginos înspre careul advers cu balonul la picior sau în combinaţii rapide cu cel mai apropiat coleg de banda stângă, surprinzând ulterior defensivele adverse cu precizia centrărilor. Spre deosebire de ceilalţi fundaşi stânga avuţi la dispoziţie de gruparea iberică, José Luis Gayá găseşte momentul potrivit pentru a oferi pase utile oamenilor din avanposturi.
Tocmai de aceea am considerat justă plasarea spaniolului în fruntea topului, deoarece conlucrează sublim cu atacanţi capabili s-o bage în aţe mai mult decât ar avea el ocazia în diverse partide oficiale. Chiar şi în aceste condiţii, José este atât de tupeist încât este responsabil de eventualele greşeli nepermise pe ambele faze de joc, deşi în mod natural n-ar trebui să îi pese nici cât negru sub unghie, pentru că este în prezent martorul unei dezvoltări fotbalistice. N-a dorit sub niciun chip să rămână un ucenic şi s-a dedicat sufleteşte colectivului, prestând ca atare. Îmi ridic pălăria în faţa lui, deoarece cunoaşte în prealabil senzaţia căpătării respectului.
Înţelepciunea de care a dat dovadă i-a fost aliat de nădejde în cele mai potrivnice condiţii. Îmi aduc aminte cum Gayá se certa inoportun cu fotbalişti mult mai experimentaţi decât acesta. Exuberanţa putea să îi fie fatală, dar ţinând cont de dorinţa acerbă de înlăturare a oricăror dubii ce aplanau asupra îndeplinirii obiectivelor majore impuse de conducerea clubului şi staff, ei şi-au unit forţele pentru ca suporterii şi mai ales membrii conducerii administrative să savureze din plin reîntoarcerea printre granzii fotbalului european. Tot ceea ce contează cu adevărat este că respinge ideea plafonării, ceea ce denotă că spaniolul este determinat să''escaladeze Everestul'' în cel mai scurt timp.
Apreciez mobilitatea jucătorului. Nu cedează atât de uşor eventualelor contraatacuri survenite de pe urma erorilor neforţate ale coechipierilor săi. Se repliază instantaneu şi oferă într-o oarecare măsură siguranţă defensivei, dar mai presus de acest lucru conştientizează importanţa rolului său în angrenajul echipei, care-i extrem de important. Acest lucru îi conferă o senzaţie aparte de grandoare. Îşi impune anumite priorităţi esenţiale ascensiunii fulminante, asigurându-şi astfel un binemeritat loc printre titularii obişnuiţi.
Îi urez succes pe această cale, pentru că are nevoie de-o constanţă exagerată ca să îi irite atât pe viitorii săi contracandidaţi la menţinerea titularizării indiferent unde o să joace, respectiv diverşii oponenţi întâlniţi în cale ce vor fi extrem de vigilenţi asupra sa. Din punctul meu de vedere, stilul său este primordial consacrării sportive. Să stăpâneşti minuţios calităţile menţionate în această descriere încă de la 20 de ani înseamnă foarte mult şi oferă garanţii în ceea ce priveşte apariţia succesului, ori Valencia C.F. are nevoie ca de aer de aşa ceva, altfel FC Barcelona şi Real Madrid vor continua să domine autoritar.
0 Comentarii