Fotbalul este predominat de factorul spectaculozităţii. Fanteziştii, prin demonstraţiile acestora de tehnicitate, sunt aplaudaţi la scenă deschisă de diverşi simpatizanţi ai fenomenului. După cum bine ştim cu toţii, majoritatea microbiştilor de pretutindeni sunt încântaţi peste măsură de cei care îndrăznesc să ridiculizeze absolut orice adversar întâlnit în cale.
Totuşi, există pe mapamond şi fotbalişti cu suflet mare ce inspiră colegii să progreseze iminent, fiind din acest punct de vedere un reper pentru ceilalţi tineri talentaţi angrenaţi în lupta cu consacrarea sportivă. Regiunea balcanică reprezintă de departe atracţia principală în acest sens, întrucât aceştia sunt căliţi de pe urma deselor bătălii între diverse popoare din apropiere.
Croaţia a propus întotdeauna gladiatori. Sportul rege este un război în plină desfăşurare pentru indivizii din această naţiune recunoscută pentru productivitatea ieşită din comun. Tocmai de aceea, puştii conştientizează importanţa regăsirii într-un angrenaj armonios, altfel n-ar mai exista urmă de progresie şi totodată cariera acestora ar lua o turnură neaşteptată.
Este şi cazul fundaşului central de la Bayer Leverkusen, Tin Jedvaj. Croatul şi-a dus la bun sfârşit planul de bătaie, uimind staff-ul tehnic condus de Roger Schmidt. Extrem de bătăios, Tin n-a ezitat să îşi arate colţii în antrenamentele libere comandate de cei responsabili cu pregătirea fizică. A băgat osul la bătaie în aşa fel încât i-a adus într-o stare îmbucurătoare pe dumnealor şi în prezent se bucură de susţinere necondiţionată.
N-a fost tocmai facil pentru Jedvaj să impresioneze în mod plăcut, dar cu destul de multă perseverenţă, a reuşit. S-a folosit instinctiv de principalele calităţi ale unui stoper: simţul anticipaţiei, stăpânirea de sine ireproşabilă în condiţii dificile, duelurile aeriene cât şi aplicarea agresivă a deposedărilor, întrucât beneficiezi de acest avantaj al poziţionării de pe gazon şi trebuie să profiţi la maximum de acest lucru.
Tin Jedvaj nu se poziţionează numai în centrul apărării, ci dispune de-o altă calitate primordială polivalenţei, sprintul în regim de viteză. Banda dreaptă este ''arată'' impetuos de croat. Are un dribling în regim de viteză sclipitor. Ba mai mult, reuşeşte într-o proporţie covârşitoare să şuteze/paseze decisiv fără ca adversarii să aibe habar de intenţiile sale, care-s de apreciat în condiţiile date.
Jedvaj a avut un sezon realmente fabulos. Şi-a impus anumite priorităţi esenţiale căpătării respectului de sine în sportul rege, dându-le astfel o palmă morală celor de la AS Roma, echipa cu care avea ambiţii teribile în urmă cu două sezoane competiţionale, dar care n-a dorit sub niciun chip să se bazeze pe un copil încă necopt, după spusele conducerii administrative a capitolinilor.
Greşeala lor, bucuria croatului. În prezent este privit ca un individ preocupat în mod deosebit de colectiv şi mai presus de acest lucru este că previne ireproşabil apariţia infatuării, ceea ce denotă că Tin aderă la factorul idolatrizării în cele mai bune condiţii cu putinţă. A ajuns într-o astfel de situaţie doar datorită atitudinii sale care l-ar face invidios chiar şi pe Novak Djokovic, un ''monstru'' în adevăratul sens al cuvântului.
Aşadar, sunt onorat, credeţi-mă, să scriu despre acest copil. Îi prevăd o carieră fabuloasă, de ce nu chiar să ''guste'' succesul în cele mai titrate competiţii intercluburi de pe mapamond, întrucât dispune de-o tărie de caracter necesară triumfului suprem. S-a dovedit în cazul compatrioţilor săi Luka Modric sau Ivan Rakitic, jucători extrem de bătăioşi şi inteligenţi în acelaşi timp.
Vă las să-l admiraţi îndeaproape pe Tin Jedvaj. Vizionare plăcută, dragi cititori.
Aşadar, sunt onorat, credeţi-mă, să scriu despre acest copil. Îi prevăd o carieră fabuloasă, de ce nu chiar să ''guste'' succesul în cele mai titrate competiţii intercluburi de pe mapamond, întrucât dispune de-o tărie de caracter necesară triumfului suprem. S-a dovedit în cazul compatrioţilor săi Luka Modric sau Ivan Rakitic, jucători extrem de bătăioşi şi inteligenţi în acelaşi timp.
Vă las să-l admiraţi îndeaproape pe Tin Jedvaj. Vizionare plăcută, dragi cititori.
0 Comentarii