Ousmane Dembélé - un adolescent riguros și perspicace


Să ai un model în fotbal constituie de obicei un avantaj esențial în privința atingerii potențialului fotbalistic. Sunt foarte mulți adolescenți ce își propun lucruri mărețe încă de la o vârstă în care majoritatea copiilor se află oarecum în postura ucenicilor capabili să înțeleagă rostul pregătirii minuțioase a detaliilor tehnico-tactice, extrem de benefice pe durata carierei sportive. 

De curând, am remarcat un mijlocaș preponderent ofensiv de origine franceză ce se încadrează perfect descrierii de până acum. Se numește Ousmane Dembele, îi are ca idoli pe Lionel Messi și Neymar, evoluează pentru gruparea franțuzească Stade de Rennais, iar în rândurile următoare veți avea ocazia să citiți motivele reale pentru care cred că este un adolescent riguros și perspicace. 

Nu de puține ori ne este dat să studiem îndeaproape, fie și din fața micului ecran, pe cineva dornic să depășească etapa integrării într-un angrenaj obișnuit cu greutățile vieții, ca să zic așa. Pentru cei care nu știu, clubul cu sediul principal în regiunea Bretagne din vestul națiunii recunoscute pentru productivitatea ieșită din comun în sectorul juvenil, nu a reușit până acum să arate microbiștilor de pretutindeni avantajele condițiilor impecabile de perfecționare în sport. 


Totuși, după perioade nefaste în istoria clubului, în prezent sentimentul puternic de apreciere dinspre echipele ale căror membrii cunosc iminent momentul oportun de-a încerca achiziționarea vreunui fotbalist, se simte considerabil, întrucât protagonistul nostru de astăzi este tipul de jucător ce i-ar determina într-o oarecare măsură pe membrii formațiilor galonate ale Europei să îl supravegheze îndelung. 

Dispunând de calități esențiale pentru îndeplinirea misiunii conform căreia devii un adulat al tribunelor ca driblingul pe spațiu redus, viziunea impecabilă asupra jocului, combinarea rapidă cu cel mai apropiat coleg de preajma buturilor adverse, cât și stăpânirea principalului procedeu tehnic menit să ajute irefutabil progresul oricărui jucător profesionist ce constă indubitabil într-o perseverență agreabilă precum centrările de calitate în zone prielnice finalizării, Ousmane a atras atenția scouterilor profesioniști, ce-s vizibil încântați de tupeul acestuia. 

Nu-i de mirare că a ajuns un subiect pe placul diverșilor oameni ce-au obligația morală de-a raporta șefilor fișa individuală a tinerilor talentați ce pot oferi garanții în viitorul apropiat, deoarece se dedică în permanență sportului rege. Reprezintă un caz nemaipomenit de perspicacitate juvenilă, iar acest lucru contribuie decisiv la atingerea apogeului carierei, care va deveni obligatorie în următorul deceniu. La cei 18 ani ai săi, băiatul născut în Vernon conștientizează rolul care i s-a dat de către actualul tehnician al bretonilor, nimeni altul decât Roland Courbis, finalist al Cupei UEFA cu Olympique de Marseille până în anii 2000. 

Este factorul dezechilibrant într-o partidă. Ca și Neymar, respectiv Messi, două legende ale celui mai spectaculos campionat al Planetei, păstrând proporțiile, desigur, Ousmane Dembele reacționează sublim în momente statice ale jocului. Reușește într-o proporție covârșitoare să scoată din joc adversari cu o vastă experiență în anihilarea omului aflat în marcaj. Îi place să irite oponenții cu fiecare ocazie posibilă, crezând în sinea lui, ceea ce nu este un lucru rău deloc, că rezolvă întrucâtva problema demarcării colegilor. 

De altfel, această misiune de bază aș îndrăzni să afirm, îl privilegiază nespus. Băiatul care încearcă din răsputeri să ridice moralul coechipierilor cu acțiuni demne de-un playmaker veritabil își ascultă instinctul de fiecare dată, doborând orice barieră de incertitudine ce aplanează asupra lui. Deși mulți consideră exagerat ridicarea-n slăvi a lui Ousmane, pe motiv că nu merită să fie adus în centrul atenției după numai 20 de prezențe în tricoul roș-negru al francezilor, adolescentul ce îți lasă impresia că s-a maturizat mult prea devreme, oferă argumente solide în ceea ce privește consolidarea poziției în care se află în momentul de față. 

Eu unul, care nu mă las păcălit atât de ușor când vine vorba de publicarea articolelor ce favorizează progresul vreunui puști, sunt convins de faptul că seriozitatea cu care abordează partidele oficiale îl va propulsa în topul diverselor ierarhii ce vor fi anunțate de statisticieni în fotbal, dar știți ceva, acest lucru nu va conta câtuși de puțin, ci mai degrabă gestionarea factorului dezechilibrant despre care vorbeam. Nu-i ușor să te menții, dar Ousmane Dembélé dispune de calități fundamentale în acest sens. Lăsați deoparte statisticile, care-s realmente uluitoare și vizionați un videoclip ce vă va lămuri cu siguranță dacă acest băiat este posesorul unui bagaj tehnic desăvârșit.





















Niciun comentariu

Un produs Blogger.