O regiune precum Emilia-Romagna resimțea încă din momentul retragerii legendarului Giacomo Bulgarelli lipsa unui compatriot care să amintească de unul dintre cei mai idolatrizați fotbaliști italieni ai tuturor timpurilor. Din 1975 și până în prezent, apariția în lumina reflectoarelor al vreunui puști înzestrat cu calități indubitabile devenise un subiect de rang secund, întrucât conducerea diverselor grupări prefera experiența jucătorilor în detrimentul promovării nesilite al copiilor dornici de afirmare. Pentru un tânăr era extrem de dificil să fie integrat, mai ales că nu îi erau acceptate ifosele, ci profesionalismul, astfel că indiferent de pregătirea minuțioasă și lăudabilă în același timp asupra perfecționării, n-ai vreo șansă în ceea ce privește acordarea unui sprijin necondiționat dacă nu progresezi evident în tentativa câștigării admirației ce ți-ar putea schimba cursul vieții.
În fotbalul italian se pune accent 100% pe atitudine. Poți emite pretenții de regăsire în cadrul lotului lărgit de seniori de îndată ce ești conștient de virtutea ta. Într-o proporție covârșitoare, majoritatea pică testul de maturitate, dar există excepții în acest sens, pentru că unii dețin o mentalitate propice dezvoltării fotbalistice, asta în ciuda faptului că respectivii n-au împlinit nici măcar 20 de ani. Staff-ul tehnic îți oferă verdictul final și astfel pornești într-o aventură de neuitat. În cazul de față, un tehnician precum Eusebio Di Francesco, fotbalist apreciat la începutul anilor 2000 de către reputatul Fabio Capello, domnia sa avându-l ca elev la AS Roma, se baza instinctiv pe evenimente ce i-au permis să exceleze în cariera profesională. Profitând de ambiția teribilă al unor puști, Di Francesco are meritul deosebit să-l fi instruit corespunzător pe Domenico Berardi, cel mai talentat fotbalist al generației sale.
În aproximativ 10 luni petrecute pe banca celor de la U.S. Sassuolo, Di Francesco și elevii săi au ''cucerit Everestul'', iar Domenico Berardi a devenit în cel mai scurt timp speranța regiunii Emilia-Romagna. Localnicii din Modena exultă pur și simplu știind că Berardi reamintește prin prestațiile sale de începuturile lui Bulgarelli. Acesta lucru poate fi în defavoarea ascensiunii dorite de ambele părți (staff-ul tehnic și jucătorul) , însă se observă iminent cum jucătorul în speță nu uită de obligațiile morale. Neștiindu-l pe Berardi, ați avea impresia că cel născut în Cariati Marina, este crud. Dați-mi voie să afirm răspicat că Domenico inspiră teamă oricăror fundași adverși la o vârstă fragedă, ori acest lucru nu-l poți avea fără să fii conștient de rolul tău în angrenaj, unul ce-ți permite să profiți îndelung de spații pentru a finaliza o acțiune.
Se mișcă cu naturalețe, driblează sclipitor și de cele mai multe ori nu este capricios, chiar dacă poziția din teren îi garantează acest statut. Amintește prin altruismul său de Alessandro Del Piero. Asta-i impresia mea, cel puțin. Nu înseamnă că am întotdeauna dreptate. Printre calitățile indispensabile unui atacant ce aspiră la idolatrizare, se află și executarea loviturilor libere. Domenico Berardi stăpânește procedeul destul de bine. De cele mai multe ori are tendința să plaseze balonul spre vinclul porții adverse, deoarece este o zonă a buturilor ce nu poate fi ajunsă. Nu-i reușește de fiecare dată tentativa lăudabilă, dar merită încurajat pentru că încearcă. Trebuie să înțelegem că intențiile sale sunt demne de apreciat , pentru că fac parte dintr-un proces încontinuu de dezvoltare, necesar revirimentului sportiv. Cele 8 reușite stagionale au contribuit într-o oarecare măsură la clasarea grupării U.S. Sassuolo în fruntea clasamentului din Serie B. Pentru un puști de numai 18 ani, reprezintă de departe o realizare în acest sens. Credeți-mă, este doar începutul unei carieri prodigioase. Veți vedea!
0 Comentarii