Abdul Rahman Baba, o soluție viabilă pentru cluburile pretențioase ale Europei

Cluburile nemțești, indiferent de tradiția promovării nesilite a materialului juvenil, reprezintă o sursă de inspirație pentru orice individ preocupat în mod deosebit să urmărească prestațiile diverșilor puști. Cred cu tărie că ceea ce este de admirat în această situație este de departe curajul cu care anumite grupări ce își propun anual să obțină profit de pe urma oricăror jucători, îi conving fără probleme să li se alăture în tentativa căpătării unei idolatrizări complet neașteptată. Fie că vorbim aici despre implicările în cadrul unor formații de calibru european și mondial, respectiv mici și mijlocii, rigurozitatea nemțească îi ajută pe diverși copii să fie admirați îndeaproape. Este și cazul unui fundaș stânga ce aparține în momentul de față de FC Augsburg, echipă pentru care se dedică trup și suflet, întrucât conștientizează că este destul de important să mulțumești conducerea administrativă, altfel ar observa cum eforturile de a-ți acorda șansa ascensiunii este sortită eșecului.

Abdul Rahman Baba este unul dintre cei mai apreciați tineri de pe continentul african. Mâna de ajutor dată de o altă grupare nemțească, în acest caz Greuther Furth, l-a propulsat în atenția bavarezilor și în momentul de față aceștia se felicită pentru alegerea făcută, deoarece fundașul stânga de origine ghaneză demonstrează că de îndată ce ești convins de faptul că nimeni nu-ți poate împiedica progresul, reprezinți o soluție viabilă pentru cluburile pretențioase ale Europei. Știindu-se un fotbalist crescut pe continentul african, unde într-o proporție covârșitoare îți formezi caracterul în condiții inimaginabile, Abdul profită îndelung de modul cum îl percep adversarii. Asta-i o greșeală, având în vedere că protagonistul nostru de astăzi debordează de optimism în fiecare partidă susținută. Jucătorul nu ezită să își arate calitățile preponderent ofensive.

Ghanezul aleargă senzațional cu mingea la picior, combină letal cu colegii și ceea ce contează cu adevărat este că fostul medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de tineret găsește spații de pasare/pătrundere ca nimeni altul. Desigur, considerând gradul scăzut de productivitate al Africii în sectorul juvenil, Rahman este considerat o comoară printre indivizii neinstruiți ai continentului.  Apreciez enorm că nu cedează tentației de-a lupta în permanență cu el însuși, ori acest lucru îl determină să scoată în evidență anumite aspecte ale jocului pe care nici măcar Abdul Rahman Baba nu le stăpânește ca atare. Este vorba despre poziționarea pe gazon în jumătatea adversă, unde în cele mai multe cazuri ispita pătrunderii vertiginoase în careul celălalt este arhicunoscută în acest sens și totodată este privită ca o capcană pentru interesele jucătorului.

Ei bine, a învățat să fie alert în condiții potrivnice, susținând astfel o cauză aparte în dezvoltarea fotbalistică, nicidecum defavorabilă stilului impetuos de parcurgere al perfecționării.  Conjunctura actuală face ca Abdul Rahman să devină încet, dar sigur, un exemplu rarisim de fermitate în luarea deciziilor conform cărora realizezi că ești responsabil într-totul de acțiunile tale. Acest detaliu oarecum semnificant în ceea ce privește dobândirea respectului de sine nu îl împiedică să fie în postura celui care-și irită oponentul cu insistența acelui jucător capabil să ”cucerească Everestul” .  Impresia care mi-o lasă acest jucător este că în cazul în care ar fi lucrat cu un tehnician ce îi cunoaște potențialul, am fi asistat cu toții la formarea unui individ ce sprijină irefutabil ideea conlucrării fără menajamente. Acestea fiind spuse, vă ofer prilejul să vă convingeți de argumentele mele.