Saido Berahino - susținătorul de drept al devizei ''munca învinge totul'' în sportul rege


Suntem obișnuiți să oferim elogii celor ce supraviețuiesc tentațiilor, indiferent de motivele respectivului. Fotbaliștii reprezintă ''o specie rară'' în acest sens și fascinantă în același timp, mai ales că știu în subconștientul lor că de îndată ce progresezi, devii un produs de marketing global și totodată ai pretenții, uneori exagerate, de a-ți forma o imagine ce lasă uneori loc de interpretări. În majoritatea cazurilor, conjunctura favorabilă nu îi priește, întrucât își dezvoltă un caracter total diferit față de cel predominant. Nu-i ușor pentru nimeni să se știe extrem de dotat în domeniul său, unde prestează impecabil cu fiecare ocazie avută, care să rămână fidel educației primite, însă existe excepții de fiecare dată. 

Unul dintre acești supraviețuitori ai conduitei morale este un băiat născut într-un stat de pe continentul african, mai precis în Burundi, dar care a preferat să emigreze împreună cu familia sa de la o vârstă foarte fragedă, alegând ca destinație o națiune arhicunoscută pentru implicarea masivă în departamentul juvenil. Anglia s-a dovedit a fi unica oportunitate de a-și rezolva problemele personale ce constau în realizarea visului din copilărie, determinant pentru protagonistul nostru de astăzi. Pentru un copil ca Saido Berahino, cu o poveste demnă de invidiat, sportul rege constituie de departe o provocare. A conștientizat acest moment încă din momentul împlinirii unui deceniu în viață, când a ales să semneze cu Centrul de Excelență al actualului club ce îi deține drepturile federative.

A profitat îndelung de această decizie irevocabilă, triumfând la absolut orice categorie de vârstă. Până-n urmă cu trei ani, când de altfel a devenit profesionist cu acte-n regulă, Saido a beneficiat de condiții excepționale de pregătire. Fiind atras de posibilitatea regăsirii în structura echipei de seniori a celor de la West Bromwich Albion, a considerat că-i pentru binele său și al intereselor clubului să evolueze sub forma de împrumut în cadrul unor grupări ce i-ar garanta titularizarea. Mai întâi, Northampton Town i-a oferit acest privilegiu. Acolo, timp de aproximativ o lună și jumătate, cu opțiune de prelungire al angajamentului, a reușit să întărească ideea conform căreia este folositor pentru orice fotbalist să fie receptiv la eventualele sfaturi primite, evoluând magistral.




Timpul trecea, iar Berahino aștepta cuviincios șansa vieții sale, pentru care s-a hotărât să devină bărbat mai devreme, ca să zic așa. Știind în adâncul sufletului său că nu se poate păcăli pe el însuși, a continuat să progreseze, cu scopul de a-i determina pe oficialii grupării din West Midlands să îi rezerve ''un loc călduț'' . Brentford F.C. a fost calmantul de care avea nevoie, pentru că dorea sub orice formă posibilă să înceapă aventura vieții sale mult mai devreme decât se așteptau inițial conducătorii formației din West Bromwich. Până în 28 august 2012 a evoluat în tricoul grupării de League Two, când o dispută neobișnuită cu tehnicianul Uwe Rösler, culminată cu remarci neortodoxe făcute pe seama sa, l-a obligat să revină 'acasă' , unde i-a fost acordat debutul într-o partidă cu Yeovil Town în Cupa Ligii.

Din momentul respectiv, cariera sa a luat o turnură neașteptată, dar benefică. Simțindu-se flatat de această situație, a recurs la conlucrarea cu fiul legendarului Sir Alex Ferguson, Darren, antrenor al celor de la Peterborough United, deoarece i-a fost solicitat în mod expres de către individul ce i-a îndeplinit visul, Steve Clarke. Darren a știut să scoată părțile pozitive din Saido. Lucrând intens în dezvoltarea principalelor calități dobândite de către un atacant, Berahino a înțeles instantaneu că nu-i loc de compromisuri și a oferit asistenței de pe London Road Stadium, o mostră din viclenia sa, tipică atacantului pur-sânge, astfel că în decursul sezonului 2013-2014 a fost păstrat definitiv în lotul lărgit al cvintuplei câștigătoare de Cupă a Angliei. 

Intransigent și întotdeauna pregătit să dea totul pentru gruparea ce l-a ajutat enorm, Saido Berahino a pornit vijelios către culmile gloriei. A reușit din postura de titular să înscrie un hat-trick senzațional cu Newport County, motiv pentru care a fost încercat în diverse ipostaze, până când ''a erupt'' sufletește. Prestațiile puștiului au crescut în intensitate și-n prezent este încântat de prodigiozitatea căpătată. De la autorul golului victoriei contra unui colos ca Manchester United în Premier League, Saido a devenit sufletul unui oraș cu o semnificație aparte în istorie, al cărei devize ''Work Conquers All'' , i se potrivește de minune. Da, dragii mei, munca învinge totul. Dovada constă în cele zece reușite ale lui Saido Berahino în cei 2 ani petrecuți în cel mai intens campionat al mapamondului, cât și alte zece în actuala campanie de calificare la Campionatul European rezervat tineretului. 


Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii