Ziua de miercuri, 23 februarie 2011, ne oferă prilejul să admirăm îndeaproape două echipe pretenţioase în domeniul sportului rege. Finala ediţiei precedente jucată între Bayern Munchen şi Internazionale Milano a fost oarecum surprinzătoare, ţinând cont de realizările fiecăruia dintre cei implicaţi şi mai presus de atât, constanţa în evoluţii. Cele două tabere au ajuns în această finală strict datorită faptului că au alcătuit un grup fantastic, destul de echilibrat în momentele decisive. Eliminarea unor grupări precum Manchester United sau FC Barcelona nu arată decât implicare sufletească din partea tuturor, dar continuarea acestui spirit de luptă s-a văzut doar în tabăra italienilor, care au triumfat în cea mai prestigioasă competiţie intercluburi după o pauză foarte îndelungată. Din echipa finalistă a evoluat un fotbalist foarte promiţător şi astăzi mă simt nevoit să-i acord atenţia cuvenită. Holger Badstuber este un fundaş cu reale calităţi defensive. Ştie permanent să lucreze în faţa liniei de apărători, indiferent că este poziţionat în postura fundaşului de bandă stângă, central sau libero.
Produs 100% al academiei bavareze, Badstuber şi-a arătat calităţile tehnice încă din sezonul precedent, când Louis van Gaal i-a acordat şanse, fiind realmente încântat de tupeul puştiului. Coleg de generaţie cu Thomas Müller, talentatul fundaş neamţ a produs bucurie de nedescris în rândul celei mai galonate echipe profesioniste de fotbal din Germania. Deşi presiunea era imensă, Holger a rezistat cu brio deselor comparaţii avute cu Franz Beckenbauer, Matthias Sammer sau Paul Breitner. Maturitatea este un lucru pozitiv la acest fotbalist şi doar datorită ambiţiei personale s-a impus în cadrul primei echipe, profitând desigur de gafele unor colegi mult mai experimentaţi precum Martin Demichelis sau Daniel van Buyten. Polivalenţa este de obicei un factor determinant în admiraţia unui fotbalist. El trebuie să reuşească prestaţii bune, indiferent de poziţionare. Tocmai de aceea, este respectat în Bavaria. Nu contează câtuşi de puţin plasarea neamţului pe gazon într-o postură nedorită de către acesta, cât mai ales modul cum se achită perfect de sarcinile primite.
Deţine calităţi visate de mulţi alţi fundaşi tineri de mare perspectivă. Pe lângă deposedările elegante sau pasele în diagonală trimise cu precizia ceasului elveţian, Holger Badstuber se remarcă precum un finalizator în situaţii critice. Ştie să execute lovituri libere şi mai presus de acest lucru, îi îndeamnă pe colegii săi să rămână calmi în momente nu tocmai prielnice. Din cauza acestei calităţi psihice de invidiat, neamţul se bucură de diverse simpatii, fie că vorbim aici din postura colegială, respectiv simpatizantă. 2010 a fost cu siguranţă anul progresiei absolute, dar intervine în viaţa fiecărui sportiv momente de care nu vrei să-ţi aminteşti cu mare plăcere. Accidentările i-au stopat oarecum ascensiunea şi acum totul este luat de la bun început în privinţa misiunii de idolatrizare. Totuşi, vasta stăpânire de sine îi poate aduce merite nebănuite, întrucât este un fundaş care uită destul de repede evenimentele neplăcute din carieră. Am observat îndelung acest lucru uitându-mă atent pe evoluţiile sale după Campionatul Mondial din Africa de Sud, unde a câştigat medalia de bronz.
Personal mă aştept la un duel foarte echilibrat între Bayern şi Inter, iar într-o eventuală calificare, meritele absolute vor fi de partea tuturor celor implicaţi în această dublă manşă contând pentru optimile de finală din cadrul celei mai titrate competiţii intercluburi de pe bătrânul Continent, UEFA Champions League. Vom vedea cu toţii două tabere însetate de succes, cu un motiv de revanşă pentru nemţi, care nu uită faptul că au fost învinşi în finala ediţiei anterioare. Badstuber poate obţine un prim-plan meritoriu, totul depinde de capacităţile psihice desăvârşite, cât mai ales tehnice, unde simpla sa prezenţă pe gazon garantează automat răbdare tuturor celor care au deosebită încredere în posibilităţile sale. Mentalitatea la acest nivel este de departe factorul determinant în obţinerea performanţelor şi de obicei dacă clachezi inexplicabil eşti pus în situaţia să accepţi criticile venite, iar eu nu-mi doresc aşa ceva pentru Holger Badstuber, pentru că îl consider un adevărat talent.

1 Comentarii
Badstuber m-a impresionat inca din 2009. Un fundas de mare viitor. Am incredere ca poate deveni un nume respectat in fotbal.
RăspundețiȘtergere