Matthias Ginter, ''copilul de suflet'' al lui Christian Streich



Fotbalul nemțesc, prin conducătorii diverselor cluburi profesioniste, nu ezită să acorde atenție oricărui puști ce merită cu prisosință locul printre veterani. De-a lungul timpului, grupările fără pretenții ne-au oferit nouă, microbiștilor, prilejul să descoperim fotbaliști extrem de promițători. Printre pleiadele de tineri, un fundaș central ce aparține de SC Freiburg, revelația actualului sezon din Bundesliga, m-a încântat. La cei 19 ani ai săi, reprezintă un model de urmat în fotbalul juvenil, întrucât a rezistat cuviincios oricărei tentații profesionale, demonstrând în acest fel o tărie de caracter, necesară dezvoltării fotbalistice. În rândurile următoare, îi veți cunoaște calitățile, tipice unui fundaș central de meserie. Să începem, zic.

Matthias Ginter se remarcă în duelurile aeriene. Cei 1,87 metri ai săi, coroborați cu o detentă impresionantă, îi permite să pericliteze buturile adverse. Fazele fixe îi sunt o alinare și compensează o eventuală prestație nedemnă pentru standardul său în compartimentul defensiv. Extrem de inteligent, Ginter reușește să se demarce precum un atacant veritabil și într-o proporție covârșitoare finalizează acțiunea, fie pasând decisiv, respectiv determinându-l pe portarul advers să repună balonul la centrul terenului. Dobândindu-și calitățile sub stricta supraveghere a lui Christian Streich, tehnician renumit pentru seriozitatea de care dă dovadă în privința călăuzirii puștilor în tainele sportului rege, Matthias Ginter a devenit unul dintre preferații actualului antrenor de la SC Freiburg.


Cunoscându-l îndeaproape, Streich n-a ezitat să îi acorde șansa debutului în Bundesliga. Într-un meci cu FC Augsburg, puștiul i-a ''salvat pielea'' mentorului său, înscriind singurul gol al întâlnirii și totodată, ambiția personală l-a urcat deasupra tuturor. Având numai 18 ani în momentul reușitei, Matthias l-a depășit pe Denis Aogo, un alt fotbalist ''modelat'' după chipul și asemănarea lui Christian Streich, devenind cel mai tânăr marcator al echipei din sud-vestul Germaniei. Câștigător al Cupei Germaniei rezervată juniorilor, Matthias Ginter supraviețuia exemplar stării emotive în fața publicului, confirmând nivelul psihic desăvârșit, supus intens în perioada petrecută de ambii în cadrul centrului de copii și juniori.

Intensitatea antrenamentelor l-a ajutat enorm în tentativa perfecționării. Rigorile nemțești și-au spus cuvântul asupra integrării într-un colectiv, iar Matthias Ginter este recunoscut în prezent ca fiind ''copilul de suflet'' al reputatului tehnician neamț. Cum a reușit un puști să aibe acest privilegiu?! Ei bine, muncind din răsputeri - argument solid dacă ținem cont de faptul că liderul generației U-19, a înțeles mesajul lui Streich. Ba mai mult, se consideră norocos că un asemenea antrenor l-a avut în grijă, întrucât s-a maturizat mai devreme decât se aștepta inițial și în prezent face parte dintr-o defensivă care a încasat numai 22 de goluri în Bundesliga din tot atâtea partide disputate. 

Cu o medie de-un singur gol încasat pe partidă, Ginter și colegii săi se laudă că sunt a 2-a defensivă din campionat, după Bayern München, care are numai 7 goluri primite în actuala stagiune competițională. Acest lucru îi garantează iminent un transfer la echipele pretențioase ale Europei. Sunt ferm convins că Matthias Ginter nu va îmbrăca la nesfârșit tricoul echipei clasate pe locul al 5-lea în Bundesliga, deoarece reprezintă o garanție în ceea ce privește înlocuirea vreunui fotbalist de talia lui Mats Hummels, jucător curtat intens de FC Barcelona, Benedikt Höwedes sau, de ce nu, Heiko Westermann, căpitanul celor de la Hamburger SV. 


Reactions

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii